21 de lăutari dâmboviţeni plasaţi în control judiciar pentru 60 de zile

Date:

21 de lăutari au fost plasaţi în control judiciar pentru 60 de zile, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dâmboviţa. Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals in declaraţii. Anchetatorii spun că ar fi dovedit că au avut de suferit de pe urma pan-demiei de COVID cu acte false. Magistraţii din Dâmboviţa au dispus şi arestarea preventivă a două persoane în dosarul privind fraudarea bugetului de stat prin accesarea ilegală a fondurilor de la buget destinate persoanelor a căror activitate profesională a fost afectată de criza sanitară. Alte 21 de persoane au fost plasate sub control judiciar în speţa în care anchetatorii au stabilit o fraudă de peste 1,5 milioane de lei. Printre ele se află şi Constantin Dolănescu, fratele celebrului artist decedat în urmă cu 12 ani. Anchetatorii dâmboviţeni au propus arestarea preventivă a 23 de suspecţi în dosarul în care sunt cercetare infracţiuni de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii, iar judecătorii au dispus arestarea preventivă a doi dintre aceştia şi punerea sub control judiciar a celorlaţi 21. „În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020- aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID – 19. Totodată, în baza declaraţiilor întocmite în fals, persoanele în cauză ar fi obţinut indemnizaţii din partea. Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1.550.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!