25 mai, o zi importantă pentru destinul european al românilor

Date:

hossuCine a citit Eseu despre luciditate” al scriitorului portughez Jose Saramago, îşi aminteşte, desigur, că romanul exprima neîncrederea totală a prozatorului în clasa politică din ţara sa. în respectivul roman, populaţia capitalei portugheze, în ziua alegerilor, a votat în alb într-un procent destul de mare, ceea ce a dat peste cap toate jocurile de culise ale tuturor partidele. Ce s-a întâmplat în continuare, dacă vreţi să aflaţi, citiţi acest roman. Parcă inspirat din lucrarea lui Jose Saramago, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat că pe 7 mai se împlinesc doi ani de guvernare a celor ce au făcut zob PDL-ul. în această perioadă, declară preşedintele Confederaţiei, singura schimbare vizibilă a fost doar la nivel de declaraţii publice, nu la nivelul vieţii sociale cotidiene a populaţiei. Bogdan Hossu este de părere că analiza celor doi ani de guvernare, ce au început sub auspiciile USL-ului şi terminaţi prin ruperea înţelegerii politice dintre partidele ce au pus bazele acestei alianţe, nu scoat în evidenţă absolut nimic încurajator pentru prosperitatea românilor.
Deziteres
Liderul „Cartelului Alfa” a scos în evidenţă dezinteresul total al partidelor politice pentru a schimba nivelul de trai al românilor. Practic, observaţia lui Bogdan Hossu nu face decât să scoată în evidenţă ceea ce caracterizează toate partidele din România, chiar şi atunci când au neobrăzata pretenţie că sunt partide ale poporului. Practic, numitorul comun nu este neapărat dezinteresul. Este mai de grabă interesul, marele interes pentru ceea ce în mod simbolic este desemnat cu sintagma „ciolanul patriei”.
Bogdan Hossu are meritul de a fi scos în evidenţă faptul că, în realitate, nu există niciun fel de modificare, că actualul guvern nu a făcut decât să fardeze pe ici, pe colo realitatea socială. în realitate, după cum a declarat Bogdan Hossu, aberaţia lui Emil Boc, ne referim la modificarea Codului muncii şi a Codului de dialog social, prin care a transformat lucrătorul român într-un sclav al patronatului, a fost continuată cu brio de actualul guvern. Acest aspect nu scoate în evidenţă decât un singur lucru: sigurul scop, singurul vis comun al politicienilor şi patronatului nu este decât să transforme omul de rând într-o maşină cât mai ieftină de produs bani. Nemaiavând răbdare să aştepte concretizarea promisiunilor electorale din 2012, Bogdan Hossu observă că, în realitate, se trage de timp şi se propune un lucru de care, deocamdată, nimeni nu are nevoie. Se propune nu ceea ce este vital, totuşi, pentru omul de rând: schimbarea Codului muncii. Se propune doar un simplu moratoriu pentru ca întreaga clasă politică românească să-şi mai vadă îndeplinit un vis: să roadă din micul ciolan europarlamentar. Specializare
Indiferent ce spun public sau în culise ori pe la colţuri lătrăii fiecărui partid, adevărul este că nici partidul de guvernământ, nici partidul care după cearta Antonescu-Ponta a ajuns oarecum în opoziţie, nu a făcut nimic pentru realizarea marii promisiuni care i-a determinat pe români să voteze masiv USL-ul. Pe scurt, nu s-a făcut nimic pentru a se da prioritate creerii de locuri de muncă, singura modalitate care ar fi dus la reducerea şomajului şi la oprirea masivă a emigrării în state europene mai dezvoltate, din punct de vedere economic. Indiferent cum va fi atacat sau denigrat Bogdan Hossu, trebuie să se remarce că are foarte multă dreptate când critică continuarea politicilor fiscale actuale care nu fac decât să mărească discrepanţele sociale. Chiar şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii României a remarcat recent că taxele şi impozitele sunt nu numai exagerat de multe, exagerat de mari, dar sufocă, blochează mediul de afaceri românesc. Ori blocarea mediului de afaceri românesc înseamnă imposibilitatea de creare de noi locuri de muncă, imposibilitatea activării sau reactivării unor domenii de activitate vitale pentru dezvoltarea economică a României. Practic, absolut totul porneşte de la dezvoltarea economică. Dacă se realizează cu adevărat dezvoltarea economică, treptat se vor reduce discrepanţele sociale, treptat tot mai mulţi români vor avea acces la servicii de sănătate şi de educaţie de înaltă performanţă calitativă, treptat se va dezvolta un sistem echilibrat în ceea ce priveşte asigurarea securităţii şi ordinii sociale. Dar, aşa cum remarca, pe de o parte Mugur Isărescu, pe de altă parte Bogdan Hossu, indirect în cazul guvernatorului BNR, direct în cazul liderului „Cartel Alfa”, noile generaţii de politicieni români sau specializat doar în promisiuni electorale nu şi în concretizarea unor fapte de natură economică, financiară care să uşureze viaţa cotidiană a populaţiei.
Luciditate
Bogdan Hossu a remarcat cu o luciditate necruţătoare că la alegerile europarlamentare, dincolo de discursurile şi de declaraţiile optimist-ipocrite, trebuie să fie aleşi acei politicieni care să mintă mai puţin şi să reprezinte mai mult, în Parlamentul European, întreaga populaţie a României indiferent de statutul social, nivelul intelectual şi apartenenţa etnică. Deoarece nu crede că întreaga clasă politică românească actuală se va putea vreodată vindeca de ipocrizie, Bogdan Hossu doreşte să fie aplicată o sancţiune politică dură, tuturor partidelor politice, mai clar, Bogdan Hossu le recomandă tuturor românilor să nu voteze candidaţii partidelor la europarlamentare.
Liviu Apostoiu, vicepreşedinte al „Cartelului Alfa”, a precizat că, în ciuda faptului că, la nivelul Ministerului Muncii, s-a creat Departamentul de dialog social, în realitate scopul acestui departament nu a fost decât unul singur: să amăgească sindicatele, indirect pe toţi cetăţenii României. Liviu Apostoiu a declarat că mai mult de jumătate din salariaţii din România sunt în afara unui contract colectiv de muncă corect şi cinstit. Tot Liviu Apostoiu a remarcat că peste 1,5 milioane de salariaţi sunt plătiţi oficial cu salariul minim pe economie. Tot Apostoiu a spus că un milion de persoane primesc salarii foarte mici ceea ce are urmări şi în domeniul economic, fiscal. Cei neiubiţi
Preşedintele şi vicepreşedintele „Cartelului Alfa” au precizat că vor declanşa din ce în ce mai intens şi mai activ o campanie prin care vor cere românilor să participe la vot, dar să voteze în alb pe reprezentanţii partidelor politice deoarece nici-unul dintre aceste partide nu a făcut adevărate eforturi pentru a se concretiza promisiunile electorale ale anului 2012. Oarecum ironici, cei doi lideri ai „Cartelului Alfa” au spus că pe 25 mai românii sunt chemaţi să aleagă pe cei care îi vor reprezenta în Parlamentul European. în consecinţă, votul românilor este important. Motiv pentru care, sugerează cei doi, votul trebuie folosit cu chibzuinţă: cu alte cuvinte se sugerează votarea în alb. Reprezentanţii „Cartelului Alfa” au motivat această atitudine a lor prin faptul că, deşi se doreşte o Europă pentru toţi cetăţenii, totuşi românii, din cauza politicilor economice şi sociale interne, nici acum după 24 de ani, nu pot spune cu certitudine că se regăsesc, cu drepturi egale, printre cetăţenii europeni. Este o atitudine, putem spune individual-declarativă, dar nu putem să nu remarcăm că de votat se va vota până la urmă, deoarece nu toată lumea este simplu cetăţean român, unii mai au şi calitatea de membru de partid şi, cel puţin prin prisma acestei calităţi şi prin prisma stimulentului infim financiar, vor vota pe cei desemnaţi de propriul lor partid să devină parlamentari europeni paraziţi. Acum, se poate înţelege de ce este lăsată de izbelişte cultura. Prin cultură se pot înţelege şi cărţi scrise sau traduse din alte literaturi, editate, citite. Cărţile dau idei, iar românii ideali sunt, pentru clasa politică, românii inculţi şi agramaţi. Românii care au idei sau le vin idei nu au fost, nu sunt şi nici nu vor fi pe placul clasei politice, iar iubirea de profit este mai mare decât iubirea de români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...