27 octombrie-Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Date:

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, va organizează în data de 27 octombrie 2023 Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.

Evenimentul se desfășoară la nivel național, iar în județul Dâmbovița va avea loc în Târgoviște,  în incinta  Clubului Studenților începând cu ora 10.00.

Obiectivul principal al Bursei  îl reprezintă facilitarea inserției pe piața muncii a tinerilor care au finalizat anul acesta o formă de învățământ, oferind astfel posibilitatea interacţiunii directe dintre angajatori şi potențiali angajați.

„Tinerii aflați în evidențele AJOFM Dâmbovița beneficiază de servicii și măsuri de stimulare a ocupării, fiind monitorizați lunar în cadrul Programului de Ocupare a Forței de Muncă, respectiv prin Planul de Formare Profesională.

Astfel,  la finalul lunii august 2023, dintre cei 2096 de tineri care au beneficiat de servicii de mediere a muncii și consiliere profesională, 564 s-au încadrat în muncă.

La eveniment pot participa și celelalte categorii de persoane interesate să se angajeze sau să își schimbe locul de muncă actual”- se precizează în comunicatul AJOFM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!