29 octombrie, Ziua Internaţională a Internetului

Date:

Astăzi se împlinesc 50 de ani de la prima conexiune între două calculatoare. La data de 29 octombrie 1969, s-au transmis pe rând şi au fost recepţionate literele L,O şi G. Mesajul ar fi trebuit să fie „Login”, însă sistemul s-a blocat după apăsarea tastei „g”. Conexiunea s-a pierdut, însă începuse o revoluţie. Acesta a fost momentul care a dus la naşterea a ceea ce avea să poarte numele de internet. În anul 2016, 65% dintre gospodăriile din România au avut, în anul 2016, acces la reţeaua de internet de acasă, 65,4% dintre acestea fiind localizate în mediul urban.69,7% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16-74 ani au folosit internetul în 2016.
Faţă de anul 2015, ponderea utilizatorilor de internet cu vârste cuprinse între 16 şi 74 ani a crescut cu 1,2 puncte procentuale, numărul acestora ajungând la 10,6 milioane de persoane.Telefonul mobil a devenit, în ultima vreme, accesoriul de nelipsit din mâna fiecărui român. Studiile arată că numărul celor care se conectează la internet prin intermediul smartphone-ului a crescut semnificativ.Se aşteaptă ca traficul global de date mobile să crească de şapte ori în perioada 2016 -2021.Pentru a veni în ajutorul cetăţenilor europeni, Uniunea Europeană a eliminat la 15 iunie 2017 tarifele de roaming. După ce Parlamentul, Consiliul şi Comisia Europeană au convenit la începutul lunii aprilie asupra modalităţilor de reglementare a pieţelor angro de roaming, tarifele de roaming au fost plafonate la 3,2 eurocenţi/minut pentru apeluri şi la 1 eurocent/SMS, iar în ceea ce priveşte transferul de date mobile, costul acestora a fost plafonat la 0,05 euro pentru fiecare Mb de date consumat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...