3.044 PREŞCOLARI, BENEFICIARI AI UNUI PROEICT EDUCAŢIONAL NAŢIONAL Ieri, la Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa proiectul educaţional naţional „Curcubelul Schimbării”

Date:

copiiIniţiatorul acestuia este Ministerul Educaţiei, care îl derulează în parteneriat cu UNESCO, Asociaţia Ghizilor şi Ghidelor din România, Editura Cuvântul Info Ploieşti, C.Kreul Germania şi inspectoratele şcolare judeţene, alături de o serie de parteneri locali, printre care Biblioteca Judeţeană I.H. Rădulescu, Centrul Europe Direct Târgovişte, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dâmboviţa. Acesta se va aeruia pe o perioada de doi ani, în intervalul 15 octombrie 2013 -15 octombrie 2015 şi are ca scop promovarea principiilor educaţiei pentru schimbare prin intermediul a 35 instituţii de învăţământ preşcolar din judeţul Dâmboviţa. Printre activităţile propuse în cadrul acestui proiect se numără „O sută de idei pentru a schimba lumea”, „Dar din suflet pentru semeni”, acţiune de caritate, „Magia cărăii”, concurs naţional organizat de Grădiniţa Nr. 7 Târgovişte, „Mami, tati, mă auziţi”, flash mob. „Noi, educatoarele din judeţul Dâmboviţa, suntem conştiente că trebuie să modelăm sufletul celor mici, care vor ghida viitorul”, a declarat Victoria Tomescu, coordonatoarea proiectului, referindu-se la importanţa acestui proiect pentru preşcolarii a căror educaţie porneşte şi al căror caracter se modelează din grădiniţă.
3.044 de copii, din 129 de grupe, din învăţământul preşcolar dâmboviţean vor beneficia de acest proiect, alături de părinţii lor, de 225 de cadre didactice, 10 consilieri psihopedagogici, cinci consilieri şi cinci inspectori şcolari pregătiţi în cadrul acestui proiect.
La evenimentul de lansare a proiectului invitaţii s-au bucurat şi de un moment artistic special pregătit de copiii de la Grădiniţa „Inocenţa” Găeşti, foarte apreciat de cei prezenţi.
La final, coordonatorul judeţean al proiectului, profesorul Victoria Tomescu, inspector şcolar de specialitate, a prezentat şi echipa de lucru a proiectului, cu care a declarat că a lucrat intens în ultimele săptămâni ca totul să iasă bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!