430.000 lei – SPRIJIN DIN PARTEA ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI PENTRU ŞCOLILE DIN JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

Date:

Implicată responsabil în problemele comunităţii locale, sprijinind, cu disponibilitate, actul educaţional, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, Arhiepiscopia Târgoviştei a oferit, în anul şcolar 2017-2018, suma de 430.000 lei, unităţilor de învăţământ din judeţul Dâmboviţa, sub diferite forme.
Conştientă de rolul său educativ, filantropic şi cultural, Arhiepiscopia Târgoviştei va continua şi în acest an şcolar sprijinirea financiară şi materială a unităţilor şcolare şi a învăţământului, în general, pentru valorificarea relaţiei Biserică-Familie-Şcoală şi pentru creşterea calităţii actului educaţional în şcolile din judeţul Dâmboviţa, în beneficiul tinerei generaţii, ca semn concret al implicării Bisericii Ortodoxe străbune în problemele concrete şi urgente al comunităţii noastre.
Precizăm că la nivel naţional, valoarea totală a sprijinului oferit unităţilor de învăţământ de cele 29 de eparhii ale Patriarhiei Române, în anul şcolar trecut, se ridică la suma de 4.939.643,57 lei.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...