Bugetul Municipiului Târgoviște pe anul 2023, așa cum a fost aprobat de Consiliul Local, este axat pe investiții și dezvoltare! Aspus primarul Cristian Stan că aproximativ 55% din total, reprezintă bugetul aferent investițiilor care, însumate , se ridică la 290 milioane de lei, cu 25 de milioane lei mai mare decât a fost anul trecut. Cu precizarea că procentajul va crește spre 70%, la momentul semnării contractelor de finanțare a proiectelor aprobate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Nu au fost incluse deocamdată nici acele proiecte care vor primi finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR 2020-2027)
A subliniat într-o conferință de presă primarul municipiului, Cristian Stan, că sunt în diverse stadii de implementare circa 70 de investiții, cu acoperire în toate domeniile: reabilitare stradală, piețe publice, transport public, parcuri, în infrastructura socială, infrastructura sportivă și de Educație.
„Este un buget de investiții și anul acesta. La acest moment, proporția dintre secțiunea Dezvoltare și cea de Funcționare este 55%- 45% în favoarea secțiunii Dezvoltare, dar eu cred că vom ajunge undeva la peste 70% până la finalul anului, în contextul în care finanțările prin PNRR au fost prinse numai parțial, numai acolo unde am semnat contractul de finanțare, chiar dacă sunt mai multe investiții care sunt aprobate prin Ordin de ministru plus investiții prin POR, mă refer aici la o investiție care vizează Șanțul și Valul Cetății de 90 milioane lei, Parcul Chindia 35 milioane lei, blocurile prin PNRR 50 milioane lei și așa mai departe. Per total, pe PNRR avem 400 milioane lei pe investiții depuse, probabil vom semna pentru aproximativ 350 milioane lei, cel puțin în această etapă.
În acest moment bugetul trece de 500 milioane lei, dar, repet, vor fi sume mult mai multe datorate în principal finanțărilor nerambursabile. Ca să vă faceți o idee, chiar m-am uitat la cât am încasat anul trecut din impozite și taxe, nu vorbesc de TVA, de sumele defalcate care vin, și am încasat 52 milioane lei, sumă care înseamnă numai valoarea proiectelor pe anvelopare termică! Noi avem peste 70 de investiții în derulare în acest moment, nu mai vorbesc de cheltuielile de funcționare, care au crescut foarte mult, acesta este adevărul.”
A mai spus primarul Cristian Stan că se intervine concomitent pe zona de eficientizarea a cheltuielilor, în condițiile în care salariile au crescut destul de mult și trebuie să găsim soluții pentru a eficientiza activitatea. Nu va mai fi făcută nicio angajare la Primăria Târgoviște, pentru că anvelopa bugetară nu mai permite în acest moment creșterea cheltuielilor de personal.
„Până la finalul acestui an vom avea digitalizarea, care va reprezenta o mutație importantă pe ceea ce înseamnă funcționarea și mai ales relația dintre administrația publică locală și cetățean, și aici va trebui să discutăm din nou de o regândire a tot ceea ce înseamnă modalitate de prestare a serviciului public, așa că vor fi schimbări destul de importante în următoarea perioadă. Și e normal să fie așa, pentru că ne impun vremurile și necesitatea de a fi permanent în contact cu cetățenii, raportat la noile tehnologii. Pandemia ne-a arătat că putem foarte mult să utilizăm mijloacele electronice, am fost nevoiți să o facem, au apărut acum și finanțările pentru digitalizare completă a administrației publice locale, și avem un proiect european accesat pe această componentă și vom vedea unde vom ajunge, dar este clar că va trebui să regândim întreaga structură de prestarea a serviciilor publice, din această perspectivă.”