Potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa au fost centralizate pentru această dată 554 de posturi vacante, din care 27 pentru absolvenți de studii superioare.
Pentru persoanele calificate in diverse meserii sunt 501 oferte și 26 pentru muncitori necalificați.
Din prima categorie, angajatorii recrutează economist, ajutor analist, inginer electroenergetică, medic stomatolog, inginer petrolist, inspector în sănătate și securitate în muncă, șef birou comerț, inginer mecanic, formator, șef secție transporturi, responsabil proces.
Persoanele calificate în diverse meserii pot alege dintr-o ofertă bogată: confecționer articole textile, ambalator manual, asfaltator, agent securitate, brutar, lăcătuș mecanic, femeie de serviciu, crescător de păsări, croitor, electrician întreținere și reparații, morar, bucătar, tractorist, stivuitorist, vânzător, manipulant mărfuri, operator mașini – unelte, lucrător comercial, operator calculator, tâmplar universal, contabil, paznic, coafor, lucrător gestionar, recepționer hotel, conducător auto transport rutier, gestionar depozit, operator extracție gaze, cofetar, manichiurist, fierar – betonist, zidar roșar – tencuitor, ajutor ospătar, mecanic auto, sudor, asistent medical generalist, ghid turism ecvestru.
Pentru muncitori necalificati locurile oferite sunt în agricultură, confecții textile și construcții.