95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech au sosit marţi, în România

Date:

Ieri, 26 ianuarie, au sosit în România 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă. Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, fiind distribuite 95.940 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:
Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 4.680 doze;

Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 11.700 doze;
Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze;
Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 14.040 doze;
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Reamintim că la data de 15 ianuarie a debutat Etapa a Il-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi per-sonalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, ţara noastră primeşte cota corespunzătoare din tranşele de vaccin livrate la nivelul Uniunii Europene. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă.
În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat revenirea la programul iniţial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie şi va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ANPC: Ghidul esențial pentru cumpărarea unei mașini second-hand 

Achiziționarea unei mașini second-hand poate fi o alegere înțeleaptă,...

Semnal: Numărul firmelor închise anul trecut în Dâmbovița a crescut cu peste 48%

Pentru mediul de afaceri dâmbovițean 2024 a fost un...