Ziua internaţională pentru accesul universal la informaţie este marcată anual la 28 septembrie pentru a sublinia importanţa unei guvernări deschise, transparente şi responsabile.
În țara noastră, în vederea respectării dreptului de acces la informatiile de interes public, consacrat de art. 31 din Constituția României, a fost adoptată în anul 2001 Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Legea a stabilit că „accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României”.