De la 15 februarie, INTRĂ ÎN VIGOARE OBLIGATIVITATEA MEDIERII

Date:

PDIGITAL CAMERArin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2013 a fost stabilită data de 15 februarie pentru intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Pe lângă stabilirea acestei date, au fost reglementate şi o serie de alte măsuri, inclusiv în domeniul medierii. în ceea ce priveşte participarea la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, ordonanţa de urgenţă menţionată stabileşte ca, în materie civilă, această dispoziţie urmează să intre în vigoare odată cu noul Cod de procedură civilă, adică la 15 februarie 2013. în mod similar prorogării până la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă a dispoziţiilor menţionate referitoare la şedinţa de informare în materie civilă, ordonanţă de urgenţă a reglementat şi prorogarea textului privind participarea la şedinţa de informare în cauzele penale până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, astfel încât acest element de noutate în materia medierii să fie implementat în contextul intrării în vigoare a noilor coduri procedurale. De altfel, întreaga problematică a medierii în cauzele penale urmează a fi supusă dezbaterii parlamentare cu ocazia adoptării proiectului recent transmis Senatului (ca prima cameră sesizată), „Proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură civilă şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale”. Urmează ca forul legiuitor să decidă în cadrul dezbaterilor parlamentare referitor la aspectele legate de participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii în cauzele penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!