Lovitură grea pentru Chindia Târgoviște și noua sa conducere. Clubul dâmbovițean cu multiple litigii în urma retrogradării din prima ligă, și nu numai, a ajuns să fie depunctat în clasament din cauza datoriilor față de foștii jucători.
Dacă de depunctarea în cazul litigiului cu fostul ei atacant Daniel Popa a scăpat în ultimul moment, procesul cu fostul său portar Cătălin Căbuz i-a adus, pentru moment, o scădere de două puncte, cât și interdicția de a face transferuri sau de a legitima jucători, anunță liga2.prosport.ro.
Depunctarea a fost pusă în aplicare de Federația Română de Fotbal, iar Chindia apare acum în clasamentul Ligii 2 cu 11 puncte după nouă etape, la fel ca CFC Argeș, altă retrogradată în vară din prima ligă. Portarul Cătălin Căbuz (27 de ani) a fost ultima dată la Chindia în perioada iulie 2021 – iunie 2023, în cele două sezoane fiind titularul echipei, cu 30, respectiv 34 de jocuri disputate în prima ligă. El a mai evoluat pentru trupa din Târgoviște în sezonul 2016-2017 de Liga 2, când a avut 8 apariții.
Căbuz, legitimat acum la FC Hermannstadt, a fost primul jucător care a depus memoriu împotriva fostei sale echipe, după retrogradarea acesteia în Liga 2, în vară. Din informațiile Liga2.ro, acesta are de recuperat cel puțin trei salarii, cât și bonusurile pentru minutele jucate.
Vechea conducere, cu Andrei Cordoș președinte, dar nici cea nouă, cu Lorin Petrescu șef, aceasta din urmă cu peste 1 milion de euro primit în mână de curând de la Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local Târgoviște pentru a achita datoriile și a stinge litigiile care ard, nu au rezolvat cazul Căbuz, astfel că verdictul din partea Comisiei de Disciplină și Etică a FRF a venit astăzi, 18 octombrie 2023.
”Căbuz Cătălin Vasile vs. AFC Chindia Târgoviște – Neexecutare Hotărâre CNSL –
În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancționează clubul AFC Chindia Targoviste cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionatul de categoria cea mai ridicată, urmând ca, la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv, pentru perioada 28.09.2023 – 13.10.2023, s-au scăzut două puncte. Termen 1.11.2023”, sună decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.
Acesta nu este singurul litigiu pe care Chindia îl are în acest moment. De curând, chiar ieri, clubul s-a ales cu alte două noi procese la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF (CNSL), anunță liga2.prosport.ro.
În ședința din 17 octombrie a CNSL au intrat pe rol memoriile depuse de foștii colaboratori ai primului antrenor al Chindiei din acest sezon, Dragoș Militaru, demis după doar trei jocuri oficiale, în mai puțin de două luni de la instalarea sa.
Antrenorul secund Moundir Moussaddak și preparatorul fizic Emanuel Gugu nu și-au încasat banii promiși în urma demiterii lor de către Andrei Coroș și s-au adresat CNSL, care a acordat ca termen de judecată data de 31 octombrie 2023.
Din stafful lui Militaru, la Chindia a rămas doar Dorin Silaghi, antrenorul cu portarii. Acesta face parte acum din stafful lui Vasile Miriuță. Revenind la sancțiunea primită astăzi de Chindia, în urma acesteia, clubul cade în clasamentul Ligii 2 trei poziții.
Chindia avea 13 puncte acumulate pe teren în nouă meciuri și ocupa locul 8, fiind la două puncte în spatele ultimelor două poziții calificabile în play-off-ul de promovare, ocupate de CSC Dumbrăvița și Corvinul Hunedoara, două echipe fără drept de promovare!
Acum, sancționată cu 2 puncte, Chindia are 11 puncte, câte are și Campionii FC Argeș, și a coborât pe locul 11, devansând trupa piteșteană datorită golaverajului mai bun, 12-5 față de 9-7.