Se apropie de finalizare lucrările de modernizare și reabilitare a Străzii Calea București, cea mai importantă arteră de intrare în Municipiul Târgoviște. În următoarele trei zile se fac intervenții la intersecția cu sens giratoriu cu Str. Petru Cercel, ceea ce va însemna, inevitabil, perturbarea traficului rutier. Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște, a făcut un apel la participanții la trafic, în sensul evitării zonei, în măsura în care este posibil și a identificat și rute ocolitoare pentru vehiculele mici:
„Vreau să fac un anunț important pentru fluidizarea traficului rutier la intrarea în Municipiul Târgoviște. Calea București face obiectul unor lucrări ample de reabilitare și modernizare, cele mai importante de până acum. Este strada cu traficul cel mai intens, fiind vorba de intrarea principală dinspre București.
În următoarele trei zile, vor fi lucrări la sensul giratoriu de la intrarea în Municipiul Târgoviște, intersecția străzilor Calea București cu Petru Cercel (Stația Rompetrol). Vor fi lucrări ample, se vor turna trei straturi de asfalt și de aceea este foarte important, dacă putem să evităm acea zonă. Vrem să finalizăm intervențiile săptămâna aceasta, pentru că încă este vacanță școlară. Pentru mașinile mici există, pentru cei care vin dinspre București, varianta ocolirii prin cartierul Matei Voievod. Pentru cei care vin pe Str. Petru Cercel se poate face dreapta pe Strada Miron Costin, înainte de spălătorie și se iese dincolo de sensul giratoriu. Repet, este important să ocolim , în măsura în care acest lucru este posibil, în aceste trei zile, zona sensului giratoriu de la intersecția Căii București cu Petru Cercel, astfel încât să putem să finalizăm o lucrare care nu s-a mai realizat de zeci de ani”- a spus primarul Cristian Stan.