Pr. prof dr. Mihail Iulian STAN
Directorul Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgovişte
După anii de tăcere de la Nazaret, Domnul Hristos se pregăteşte pentru a începe lucrarea de propovăduire a cuvântului divin, de descoperire a tainei persoanei Sale, şi de sfinţire a omului, pe care venise să-l mântuiască. Între perioada vieţii tainice şi aceea a activităţii publice se situează evenimentul unic al Botezului, ce are o importanţă deosebită în existenţa pământească a Mântuitorului.
Botezul reprezintă un moment esenţial în iconomia mântuirii şi în viaţa Dumnezeului întrupat. S-ar putea spune că el constituie piatra de hotar care separă etapa Vechiului Testament, ce se încheie, de aceea a harului, care se va deschide atunci când Iisus va coborî în apele Iordanului. De aceea, o dată cu Botezul Domnului, va lua sfârşit şi activitatea Sf. Ioan, care, curând după aceasta va fi întemniţat. Vocea ultimului profet al Vechiului Testament va amuţi din clipa în care etapa legii va fi încheiată, fiind
înlocuită de aceea a harului.
Dacă Botezul reprezintă un moment crucial în existenţa terestră a lui Hristos, el constituie, în acelaşi timp, preludiul la lucrarea de răscumpărare a omului şi a creaţiei, deoarece prin acest act Mântuitorul prefigurează jertfa sa. Acceptând să se scufunde în Iordan, în semn de solidarizare cu omenirea ce zăcea sub povara păcatului, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam şi a început astfel zidirea unui om nou. Într-o cântare a Bisericii se spune: „ai înnoit firea lui Adam cu ascultarea, sfărâmând balaurul”. Sf. Ioan Damaschinul subliniază, de asemenea, că Iisus s-a botezat „ca să zdrobească capetele balaurilor în apă, ca să înece păcatul”.
Prin Botez se pun deci temeliile regenerării naturii umane, întinate de păcat şi se surpă puterea celui rău, care îl ţinea pe om înrobit. Actul de supremă umilire a Fiului face, totodată, ca porţile cerului să se deschidă: „îndată cerurile s-au deschis” (Matei 3,16) şi izvoarele harului să se reverse asupra creaţiei.
În rugăciunile citite la Bobotează se afirmă că odată cu Botezul lui Iisus a avut loc şi „sfinţirea firii apelor”, nu numai a Iordanului. Se pune astfel în lumină caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului. Sfinţirea naturii umane din Hristos antrenează şi sfinţirea apelor, în care Fiul lui Dumnezeu se cufundase spre a primi botez asemenea unui rob. Această coborâre a energiilor divine în mijlocul creaţiei marchează începutul reunirii cerului cu pământul. Prin cădere, omul îl pierduse pe Sfântul Duh şi rămăsese astfel închis în cadrul limitat al lumii create. Botezul reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om şi pentru toată creaţia. Procesul de reunificare a creaţiei, scindată prin păcat, se va desăvârşi prin Înviere, adică prin biruinţa definitivă dobândită de 
Hristos asupra morţii şi a păcatului; dar începutul său are loc pe malurile Iordanului.
Îngropând în Iordan păcatul oamenilor, aşa cum se cântă la Bobotează, Domnul a curăţit totodată creaţia întinată în urma căderii omului şi a zdruncinat puterea satanei, care o ţinea sub înrâurirea sa malefică. De aceea, în clipa când El s-a lăsat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au deschis şi împărăţia întunericului a început să se clatine. Pătrunderea energiilor divine în lumea creată va contribui la reducerea treptată a influenţelor forţelor răului şi la sfinţirea lentă a zidirii.
Ritualul botezului creştin repetă aceste faze care marchează trecerea dintr-o etapă existenţială în alta: el se deschide cu lepădările, menite să alunge forţele demonice, şi se încheie cu primirea darului Sfântului
Duh.
Pe malul Iordanului s-a făcut începutul regenerării omului; acolo vechiul Adam a fost îngropat, iar Hristos, ieşind din ape, a ridicat cu sine lumea.
Etapa deschisă de Botezul Domnului se va afla sub semnul Sfântului Duh. Mântuitorul însuşi va arăta, în convorbirea cu Nicodim, că primirea Sfântului Duh este
condiţia esenţială pentru intrarea în împărăţie. „Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3,3).
Prezenţa Sfântului Duh constituie temeiul ontologic al Împărăţiei, ea fiind elementul hotărâtor ce va face posibilă sfinţirea naturii umane şi reunirea creatului cu necreatul. Coborârea Duhului de la Botez reprezintă aşadar consacrarea vizibilă a Dumnezeului întrupat şi semnul că Împărăţia, pregătită pentru cei aleşi, încă de la întemeierea lumii, (Matei 25,34) înceta de a mai fi o simplă virtualitate.
