ELEVII ÎŞI STABILESC PLANUL STRATEGIC PENTRU 2014-2015

Date:

eleviÎn perioada 4-7 februarie 2014, se desfăşoară, la Braşov, Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, care reuneşte peste 200 de reprezentanţi ai elevilor din cele 41 de judeţe ale ţării, dar şi din municipiul Bucureşti. Evenimentul este organizat de către Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Elevilor şi de către Consiliul Judeţean al Elevilor Braşov, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov şi al altor parteneri locali şi naţionali.
Deschiderea oficială a Adunării Generale va avea loc în data de 5 februarie 2014, începând cu ora 10, în sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, în prezenţa domnului prof. univ. dr. Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naţionale, precum şi a doamnei prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Senatul României. Alături de reprezentanţii elevilor vor fi şi alţi reprezentanţi ai Guvernului, ai autorităţilor locale şi parteneri naţionali.
În cadrul evenimentului se va stabili planul strategic de acţiune al Consiliului Naţional al Elevilor pentru anul 2014-2015, se va prezenta raportul de activitate al organizaţiei, vor avea loc alegeri pentru funcţiile de Preşedinte, Secretar al Departamentului de Organizare Internă şi Secretar al Departamentului de Comunicare şi Educaţie (Relaţii Externe).
De asemenea, pe lângă alegerea noului board al organizaţiei, vor mai avea loc diverse sesiuni de formare în vederea dezvoltării substructurilor, respectiv a sistemului de comunicare interjudeţeană, interregională şi stabilirea strategiei de dezvoltare a Consiliului Naţional al Elevilor pe termen scurt, mediu şi lung.
Direcţiile strategice de dezvoltare ale organizaţiei vor fi dezbătute în cadrul celor patru ateliere de lucru, şi anume „Politici educaţionale, sociale şi de tineret”, „Organizare internă şi Human Resources (HR)”, „Relaţii externe şi Public Relations (PR)”, respectiv „Statutul Elevului”. Totodată, se va concretiza un plan strategic şi eficient în vederea aprobării Statutului Elevului, document ce conţine nu doar drepturile elevilor, ci şi obligaţiile acestora.
În cadrul celei de-a patra zi a Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor va avea loc o dezbatere între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi cei ai Consiliului Naţional al Elevilor.
Atât deschiderea oficială, cât şi sesiunea de alegeri a reprezentanţilor elevilor la nivel naţional vor fi transmise în direct prin intermediul platformei suport a Consiliului Naţional al Elevilor, www.wedu.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!