VIDEO. Ambulanţă rămasă prizoniera nămeţilor

Date:

jandarmiViscolul şi ninsorile au trecut de o săptămână, însă există încă zone în unele localităţi dâmboviţene unde maşinile sunt învinse de nămeţi. Este cazul comunei Vârfuri, unde, în noaptea de luni spre marţi, o ambulanţă care mergea să preia un copil de opt luni a rămas prizoniera zăpezilor. Jandarmii, ambulanţierii şi pompierii şi-au dat mâna şi au salvat viaţa copilului. Un echipaj de jandarmi a preluat victima din ambulanţă şi a coborât-o preţ de câţiva kilometri pe braţe şi a predat-o unui alt echipaj SMURD. Toată misiunea a durat peste patru ore, iar ambulanţa urmează să fie scoasă din nămeţi. Deşi edilul comunei Vârfuri spune că a intervenit cu utilaje pe DC Cârlâneşti – Cojoiu -Ulmet, zăpada foarte mare a făcut aproape imposibilă mi-sunea unui echipaj de ambulanţă. Plecat să preia un copil de numai opt luni, echipajul a rămas înzăpezit. Primarul din localitate a încercat să scoată ambulanţa din zăpadă cu un tractor, însă şi acesta a rămas înzăpezit. Au apelat atunci la jandarmi, care au plecat pe jos până la ambulanţă, de unde au luat copilul în braţe şi l-au transportat la un alt echipaj SMURD: „Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Fieni care se afla în dificultate în localitatea Vârfuri a fost sprijinit de jandarmii dâmboviţeni. În noaptea de 03/04 februarie a.c., orele 22.30-01.00, în urma unui apel telefonic, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a intervenit în satul Cârlăneşti din comuna Vârfuri pentru sprijinirea unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Fieni care a rămas înzăpezit, în timp ce se deplasa cu un pacient în vârstă de 8 luni spre localitatea Pucioasa. Ajunşi în zonă, jandarmii au acţionat prompt şi s-au deplasat pe jos aproximativ 4 km din cauza drumului impracticabil, au preluat copilul din ambulanţă şi l-au transportat în siguranţă până la un echipaj
SMURD din cadrul I.S.U.
Dâmboviţa, care ulterior l-a condus la Spitalul Orăşenesc Pucioasa pentru îngrijiri medicale”, a declarat plt adj. Florin Bucur, IJJ Dâmboviţa. Satul Cârlăneşti, unde a avut loc incidentul, este situat într- o zonă izolată, accesul făcându-se în mare parte din timp pe jos, prin pădure, sau cu maşini de teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!