Sfinxul şi Babele, două monumente naturale esenţiale în PATJ Dâmboviţa

Date:

patjPotrivit Legii 350/2011, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a organizat ieri, la Târgovişte, o a doua dezbatere pe tema studiilor preliminare realizate în vederea întocmirii în anul 2014 a Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean (PATJ), documentaţie absolut esenţială din perspectiva accesării fondurilor europene, pe exerciţiul bugetar 2014-2020, dar şi pentru realizarea de PUG-uri, PuZ-uri şi PUD-uri în fiecare localitate a judeţului. Lucrările au fost conduse de vicepreşedintele CJ loan Marinescu, care le-a comunicat celor prezenţi că s-au realizat opt studii preliminare, întocmite de specialişti din toate domeniile, care au depus muncă intelectuală la preţuri de criză. Toate aceste studii au costat doar 580.000 lei şi ele privesc cadrul natural, demografia şi reţeaua de localităţi, potenţialul economic şi turistic, sistemele de transport şi căi de comunicaţie, infrastructura de utilităţi, zone protejate şi zone cu potenţial de risc: „Conform Legii 350/2001, fiecare judeţ trebuie să deţină planul de amenajare a teritoriului judeţean, să-l reactualizeze periodic la 5-10 ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare a judeţului. În baza acestui PATJ, fiecare UAT trebuie să-şi actualizeze în maxim 10 ani PUG-ul. Este şi motivul pentru care primarii au fost invitaţi să vină să dezbatem, pentru că influenţează ceea ce discutăm astăzi planurile de amenajare teritorială a fiecărei UAT. De asemenea, PATJ trebuie corelat cu Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional şi cu Planul de Amenajare a Teritoriului la nivel de Regiune”, a afirmat loan Marinescu. dezbatere publica patjAvem de toate, dar… nepuse în valoare, aşa a sunat afirmaţia arhitectului şef al judeţului, Dumitru Barbu, care a vorbit despre bogăţiile şi oportunităţile de dezvoltare ale judeţului. La întâlnire au mai fost prezenţi: vicepreşedinţele CJ, Gabriel Grozavu, managerul public al judeţului, Alexandru Oprea, Dumitru Barbu, autorităţi locale şi judeţene, precum şi parlamentarii Ion Stan, Valentin Calcan, Georgică Dumitru, Radu Popea şi, nu în ultimul rând, un fost preşedinte al CJ Dâmboviţa, Gheorghe Ana.barbuDomnul Gheorghe Ana a ţinut să sublinieze faptul că un lucru foarte important pe care trebuie să-l aibă în vedere cei care întocmesc Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean este strict legat de cele două monumente naturale, Sfinxul şi Babele din masivul Bucegi. După cum ştim, Prahova şi Dâmboviţa se luptă pentru cele două monumente naturale în instanţă. lar de partea fiecăruia stă cel puţin o decizie judecătorească sau administrativă. Până la o soluţie finală, ambele judeţe se promovează cu cele două atracţii turistice aflate în vârf de munte. Războiul pentru cele două monumente ale naturii din Bucegi a început secolul trecut. Oficialii din Târgovişte au de partea lor un document al Oficiului de Cadastru, din 1954, act care plasează Sfinxul şi Babele în Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!