Cercetați pentru lovire sau alte violențe, port sau folosire de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice

Date:

În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Cei patru au fost prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, la data de 3 iunie a.c., pe fondul unui conflict spontan, bănuiții, în timp ce s-ar fi aflat în curtea unui liceu din orașul Găești, ar fi agresat fizic un tânăr de 16 ani.

De asemenea, unul dintre bănuiți, în vârstă de 19 ani, s-ar fi deplasat în afara unității de învățământ, la un autoturism, iar, ulterior, ar fi revenit cu un cuțit pe care l-ar fi purtat fără drept în incinta unității de învățământ.

În plus, prin faptele acestora, ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pomii fructiferi înfloresc în plină toamnă

La Răscăeți, județul Dâmbovița – 22 octombrie 2024, o...

Atenție la  mesajele frauduloase 

Pe măsură ce perioada de cumpărături se intensifică, infractorii...

Incendiu produs la o casă în localitatea Brezoaia

Garda de Intervenție Răcari  a intervenit cu două autospeciale...
error: Conținutul este protejat!!