Cununa Petrolului- Regal muzical la Moreni

Date:

Timp de trei zile, mai exact în  perioada 27 – 29 iunie,  s-a desfăşurat la Moreni ediţia a XV-a a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară, Muzică Populară şi Trupe Pop-Rock „Cununa Petrolului”.

Primii  concurenți au pășit joi după-amiază pe scena Festivalului , un  eveniment  organizat de Primăria municipiului Moreni, Clubul Copiilor Moreni și Școala Art Canto Morena cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița și a numeroși sponsori, găzduit anul acesta de Stadionul Flacăra Moreni.
Secțiunile din concursul de joi  au fost Grupuri vocal – instrumentale, Creație – Ilie Micolov, Mari șlagăre românești – Mihai Constantinescu, iar înainte de gala de premiere a serii au susținut un recital extraordinar membrii trupei Chiralina, din Brăila.
La secțiunea Grupuri vocal – instrumentale Trupe Pop-Rock marele premiu a plecat la Sfântu Gheorghe prin trupa Neon Haze. Locul I a fost ocupat de trupa Disciple de la Școala Gimnazială de Arte nr. 5 din București, iar la egalitate de puncte locul II a fost ocupat de trupa Zinphony din Codlea și de trupa Syncron de la Brăila. Felicitări tuturor!
Vineri, 28 iunie, începând cu ora 11.00, au concurat copii și tineri din toată țara, cu vârsta cuprinsă între 7 – 19 ani la secțiunea Muzică Ușoară, iar  de la ora 18.00 spectatorii să aplaude recitalurile extraordinare susținute de Antonio Pican, Aurel Niamțu, Flavius Moraru și Grigore Gherman.

În acest an, trofeul de la secţiunea muzică uşoară a plecat la Suceava prin câştigarea acestuia de către Petruța Hojbotă, iar trofeul de la secţiunea muzică populară a ajuns la Botoșani prin Antonia Magnolia Furnică nu numai pentru calitatea actului artistic, ci și pentru interpretare, prestanță, port popular. Felicitări câştigătorilor pe secțiunile specifice şi în egală măsură tuturor participanţilor!

 Festivalul a fost organizat de Clubul Copiilor Moreni şi Şcoala Art Canto Morena în parteneriat și cu sprijinul financiar al Primăriei municipiului Moreni, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ministerului Educaţiei și a sponsorilor care au înțeles să fie alături de copii și de performanțele lor.

Seara de gală a inclus recitaluri extraordinare care au ridicat publicul în picioare și care au adus tuturor nu numai emoție, ci și bucurie pură!
 Pentru prima dată prezentă la Moreni, Sanda Ladoși a încântat nu numai cu grația și empatia sa extraordinară, ci și cu vocea inegalabilă.Revenind după foarte mulți ani în Moreni, dar pentru prima dată la Cununa Petrolului, Gabriel Dorobanțu a adus melodiile de suflet atât pentru generațiile care au crescut cu melodiile sale, cât și pentru tânăra generație care a cântat și aplaudat adevărata muzică românească.
 Interpreta originară din Moreni, Corina Dragomir, a susținut un alt recital extraordinar emoționant cu cântece populare autentice și specifice folclorului românesc.
Tinerii soliști nu au lipsit din seara de recitaluri, iar prestațiile lor artistice au fost de înaltă calitate interpretativă dovedind astfel, încă o dată, că România mai are copii și tineri de valoare: Eduard Stoica, Maria Răducan, Edina Maria Neagu, Antonino Matei.
Inegalabilul artist și perfecționist Laurențiu Cazan a susținut un recital memorabil alături de trupa Dacii liberi din Bârlad, seara de recitaluri fiind încheiată magistral și în aplauzele continue a celor peste 700 de spectatori de  maestrul  Adrian Daminescu.

 Juriul festivalului a fost compus din nume cu rezonanţă în domeniul performanţei muzicale, dar și al artei și culturii: Titus Andrei – preşedintele juriului, Adrian Daminescu, Laurenţiu Cazan, Viorel Gavrilă, Radu Anghel Vasilescu, Polina Gheorghe, Corina Dragomir, Adriana Ion, Marcel Șoneriu, Marian Irimia Guzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pomii fructiferi înfloresc în plină toamnă

La Răscăeți, județul Dâmbovița – 22 octombrie 2024, o...

Atenție la  mesajele frauduloase 

Pe măsură ce perioada de cumpărături se intensifică, infractorii...

Incendiu produs la o casă în localitatea Brezoaia

Garda de Intervenție Răcari  a intervenit cu două autospeciale...
error: Conținutul este protejat!!