Bogăţia cea mai dorita

Preot loan ŞTEFĂNESCU
în omul de azi, din păcate, întâlnim frecvent trei lucruri: mândria, dragostea pătimaşă pentru viaţa pământească şi lipsa recunoaşterii păcatului. Datorită acestor lucruri, omul de azi s-a izolat de Dumnezeu fără nădejde, ba chiar nu simte nevoie de El. Acest gen de oameni întâlneşti peste tot. Stau şi mă întreb: de ce catastrofe mari e nevoie pentru ca un astfel de om s[-şi revina, s[ poata renaşte?
Este destul de evident că, astăzi sunt cu insistenţă promovate: prostia, destrăbălarea, lipsa de talent a tuturor celor care au legătură cu ordinea şi statul, şi atractivitatea, frumuseţea, talentele extraordinare ale reprezentanţilor patimilor şi crimei. Parcă e „iadul” pe pamânt şi, sunt convins că este totul intenţionat pregătit ca să ne strice ceea ce este mai valoros în noi – sufletul.
Cred că la baza neputinţelor noastre sufleteşti stau două cauze: 1 – preocuparea excesivă de tine însuţi şi, drept urmare, puţină preocupare pentru cei din jur; şi 2 – puţina dragoste pentru Dumnezeu. Ori, această dragosate este baza şi rădăcina oricărei vieţi şi puteri duhovniceşti, şi ea se cere sădită, crescută şi educată în noi înşine. Mai minunat decât Hristos n-a existat niciodată nimeni pe parcursul istoriei omeneşti. Toate geniile şi toţi conducătorii omenirii, au pete de necurăţii, dar în Fiul lui Dumnezeu vei găsi tot ceea ce este minunat, frumos, dorit, tot binele la care s-a gândit vreodată omenirea. Să priveşti acest Chip, să-l clarifici şi să-l adânceşti în tine, să trăieşti cu gândul la El, să-i dai Lui inima ta – acesta este scopul adevăratului creştin. Spune foarte frumos Sfântul Efrem Sirul: „împaca-te cu tine însuţi şi se va împaca cu tine universul”.
în noi este aşezat sufletul nemuritor, chipul dumnezeiesc, care tinde spre Dumnezeu. Toată greşeala constă în faptul că oamenii judecă cele despre Dumnezeu aflându-se în afara lui Dumnezeu. în nicio faptă omenească nu este acceptabilă o astfel de lipsă de bună credinţă. Nimeni nu va începe să vindece oameni fără să fi învăţat mai înainte medicina; nu va începe să zidească casă fără să aibă pregătirea necesară de specialitate; din ce cauză dar despre lucrurile lui Dumnezeu judecă cel mai aspru oamenii care se află departe de acest domeniu?
Problema noastră este să ne înţelegem credinţa făcând cunoştiiţă cu ea şi trăind-o.
Dacă vrei să înţelegi temeinic credinţa şi să-ţi dai cu părerea despre Dumnezeu, atunci citeşte şi srăduieşte-te să trăieşti creştineşte. Sigur că e greu de împlinit asta! E mai uşor să citeşti fantezii teosofice!
Atunci când te consideri îndreptăţit să judeci o întâmplare, fie ea şi o faptă reprobabilă, e bine să verifici dacă nu cumva există în tine răutate personală, iritare, gelozie, invidie, duşmănie către oameni, dorinţa de a înjosi, de a lua în râs. Aproape totdeauna vei găsi! Şi atunci, crezi că e bine să judeci?
Ieşirea din această stare „inflamată” a omului de azi, nu i-o poate oferi decât credinţa – deschiderea omului către întâlnirea cu Dumnezeu.
Cercetaţi-vă fiecare în ce stare că aflaţi? Verificaţi-vă şi începeţi să găsiţi calea spre sufletul vostru! Trebuie să vă păziţi în curăţenie pentru ca lumina voastră să lumineze şi altora. Dar pentru asta trebuie să iubiţi „Lumina” şi nu „întunericul”. Nu credeţi întunericului şi minciunii, închideţi ochii la acestea, pentru că sunt înşelătoare şi strălucesc când atenţia se îndreaptă către ele…
Pentru ce trebuie credinţa? Pentru nimic? Dacă aş zice că ea este necesară ca să fii un om bun, să-i ajuţi pe oameni, să-L cunoşti pe Dumnezeu, ca să-ţi izbăveşti sufletul, atunci toate acestea ar reprezenta o relaţie nesăţioasă şi egoistă faţă de credinţă. Noi credem nu pentru ceva anume, ci pentru că îl iubim pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este pentru noi tot ceea ce e mai luminos, curat, frumos – este bogaţia cea mai dorita.