In perioada 17 februarie -23 martie, studenţii din România sunt invitaţi să îşi nominalizeze profesorii preferaţi la Gala Profesorului Bologna. Evenimentul se va desfăşura anul acesta în perioada 9-11 mai la Bucureşti şi este organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Nominalizările pot fi făcute accesând platforma www.profitari.ro. Gala Profesorului Bologna este singura iniţiativă din România menită să omagieze şi să răsplătească performanţa didactică a profesorilor. Practic, sunt puşi în lumină acei profesori care reuşesc să inspire şi să stârnească interes prin metode de predare adaptate la nevoile şi interesele studentului de azi, reprezentând modele de bună practică în ceea ce priveşte adaptarea la reformele aduse de Procesul Bologna. Universitatea Valahia Târgovişte nu are nicio nominalizare şi nici nu a avut vreun câştigător din anul 2007, când a debutat evenimentul, până acum.