Şi anul acesta, în săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun” (7-11 aprilie), elevii vor învăţa, pentru o zi, ce înseamnă un job şi ce responsabilităţi presupune acesta. Experimentul se numeşte „Job Shadow Day” şi se află la cea de-a XII-a ediţie la nivel naţional. Programul internaţional Job Shadow Day® (JSD) oferă elevilor o imagine reală a comunităţii de afaceri şi a locurilor de muncă. Prin participarea la program, elevii petrec câteva ore în „umbra” părintelui sau a unui angajat dintr-o companie/instituţii pentru a învăţa cât mai multe despre responsabilităţile de la locul de muncă. Până la această dată, potrivit informaţiilor oferite de Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, 12 instituţii de învăţământ din judeţul nostru, cu implicarea a 21 cadre didactice şi 680 de elevi, au optat pentru a colabora cu organizaţia Junior Achievement Romania, iniţiatorul programului. Este vorba despre: Şcoala Gimnazială Gura Ocniţei, structura Adânca, Şcoala „Diaconu Coresi” Fieni, Liceul Teoretic I.L. Caragiale Moreni, Şcoala Gimnazială „Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa, Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte, C.N. „I.Văcărescu”, Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, Grup Şcolar „Voievodul Mircea” Târgovişte, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Târgovişte, Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgovişte şi Şcoala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu. Junior Achievement Romania va publica zilele următoare lista şcolilor participante la Job Shadow Day, deoarece încă se mai fac înscrieri şi trebuie să se stabilească rolurile fiecărui profesor implicat în program. La nivel naţional, până acum, au fost înscrise 1.000 de cadre didactice şi peste 22.000 elevi, în toate judeţele ţării, dintre care aproximativ 15.000 elevi din clasele 0-X şi restul elevi din clasele XI-XII, care vor merge la instituţii şi companii locale. Anul trecut, cele mai cerute meserii de către elevii târgovişteni înscrişi în program au fost cele de consultant financiar, agent poliţie, lucrător în mass-media/ educaţie/ hotel-restaurante.