S-A ACCIDENTAT DIN NOU VALENTIN MIHĂILĂ. FOTBALISTUL DIN FINTA A PASAT DECISIV LA UNUL DINTRE GOLURILE PARMEI

Date:

Valentin Mihăilă (24 de ani) a trăit momente tensionate în partida Parma – Udinese, scor 2-3, fiind nevoit să părăsească terenul accidentat. Mijlocașul român a fost lovit dur de Keinan Davis în minutul 88 al meciului și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Inițial, au circulat informații despre o posibilă ruptură a ligamentului încrucișat al genunchiului, accidentare care l-ar fi ținut departe de teren pentru cel puțin șase luni. Din fericire, potrivit Fanatik, Valentin Mihăilă a scăpat cu o sperietură, suferind doar o contuzie.

Întrebat despre accidentarea lui Valentin Mihăilă, tehnicianul nu a oferit foarte multe detalii, însă a transmis că a fost vorba despre o lovitură puternică suferită de fotbalistul român, titrează sport.ro.

„Mihăilă trebuie să o țină tot așa, întotdeuna este periculos atunci când atacă spațiile în viteză. Este capabil să găsească poarta cu regularitate și în Serie A. Schimbarea sa? A fost o lovitură”, a spus Fabio Pecchia la finalul meciului. Parma a condus cu 2-0 în meciul cu Udinese, românii Man și Mihăilă contribuind la cele două goluri ale „cruciaților”, însă a cedat în repriza secundă, fiind învinsă cu scorul de 3-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Un nou contingent de pompieri dâmbovițeni acționează în zonele afectate de inundații din județul Galați 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului...

Un bărbat a fost reținut pentru 30 de zile  pentru că a încalcă ordinul de protecție

În  urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției...

Un incendiu a izbucnit la un autoturism  iar pompierii dâmbovițeni au intervenit prompt

Flăcările au cuprins un autoturism  iar pompierii dâmbovițeni au...