TÂRGOVIȘTENCELE NU-ȘI GĂSESC LOC ÎN ECHIPA ETAPEI LA VOLEI FEMININ

Date:

Dinamo București a câștigat meciul etapei, victorie la Brașov, cu 3-2, și și-a asigurat prezența în echipa etapei a trei fete (Grbac Velikonje, Grama și Tassia Silva), plus antrenorul Milos Gavrilovic.

Rapid București are și ea două reprezentante, coordonatorul Berko, plus principala realizatoare, Collar. Ultimele două locuri în formația rundei vin de la campioana CSO Voluntari (Kokkonen) și de la CSM Lugoj (Pîrv).

Extremă: ARIANA PÎRV (CSM Lugoj). Într-un meci controlat cu autoritate de CSM Lugoj, contra FC Argeș (3-0), Ariana și-a făcut treaba. A reușit 14 puncte (+10), servind un as. A avut 46% procentaj de reușită în atac și cifre foarte bune pe preluare: 67% recepție pozitivă și 44% excelentă.

Centru: MIRTA GRBAC VELIKONJA (Dinamo București). Slovena a fost un pilon de bază în echipa alb-roșiilor. 13 puncte (+13) pentru centrul dinamovist, dintre care un as și patru blocaje. 62% procentaj de reușită în atac.

Opus: MILLAGRO COLLAR (Rapid București). Principala realizatoare a Rapidului în victoria cu CSM Constanța (3-0). În momentele cheie, spaniola a reușit puncte importante.16 în total pentru ea (+6), dintre care un blocaj. A avut 56% procentaj de reușită în atac.

Coordonator: LILIANA BERKO (Rapid București). Coordonatoarea maghiară a găsit mai mereu soluții bune pentru echipa sa. Și-a pus în valoare coechipierele și a contribuit cu 3 puncte la victoria (+1), dintre care două blocaje.

Centru: BIANCA GRAMA (Dinamo București). Tânăra jucătoare este prima care bifează a doua prezență consecutivă în echipa etapei. 11 puncte pentru Bianca (+9), dintre care patru blocaje și patru ași! Pe serviciile ei, Dinamo a reușit cele mai multe puncte. 60% procentaj de reușită în atac.

Extremă: SUVI KOKKONEN (CSO Voluntari). Deși nu a jucat decât două seturi, finlandeza a fost principala realizatoare a campioanei. Poftă de joc pentru ea, 11 puncte (+10), 65% procentaj de reușită în atac. Pe preluare, cifre OK: 43% recepție pozitivă și 29% excelentă.

Libero: TASSIA SILVA (Dinamo București). Brazilianca a fost pe tot terenul, și-a ajutat colegele la preluare și a pus umărul la victorie. 46% recepție pozitivă și 21% excelentă pentru Tassia.

Antrenor: MILOS GAVRILOVIC (Dinamo București). Tehnicianul sârb a condus Dinamo spre al doilea succes în acest sezon, ambele în deplasare. Acum, Dinamo a învins la Brașov, un teren pe care se câștigă greu puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa anunti pierderea legitimatie student

Atunci când ne confruntăm cu pierderea legitimației de student,...

Rolul jurnalismului comunitar: recrutarea reporterilor locali

Jurnalismul comunitar joacă un rol vital în informarea și...

Polițiștii dâmbovițeni  sunt pe urmele cămătarilor 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

Accident rutier pe DN71, o persoană a ajuns la spital 

Poliția Orașului Răcari a fost sesizată în această după-amiază...
error: Conținutul este protejat!!