ANUNȚUL MISTERIOS AL SORANEI CÎRSTEA

Date:

După o pauză de mai bine de trei luni din circuitul profesionist de tenis, Sorana Cîrstea este gata să își reia antrenamentele și să se pregătească intens pentru noul sezon. Românca a trecut printr-o perioadă de recuperare complexă, în urma unei accidentări care a ținut-o departe de competiții, însă acum pare mai motivată ca oricând să revină în formă.

Sâmbătă, 19 octombrie, Cîrstea și-a surprins fanii printr-o postare pe rețelele sociale, în care apare îmbrăcată elegant, cu cercei și o rochie superbă, acompaniată de un mesaj misterios, scrie sport.ro.

„Astăzi am început să lucrez la un proiect minunat cu oameni foarte buni, care va apărea în curând”, a scris vedeta WTA.Chiar dacă nu a oferit detalii suplimentare, mesajul a lăsat loc de speculații, iar mulți dintre fanii săi au comentat că ar putea fi vorba despre o colaborare cu un brand important.

Comentariile laudative nu au întârziat să apară, iar fanii și-au arătat admirația pentru frumusețea și eleganța jucătoarei: „Ce frumoasă ești!”, „Ce jucătoare superbă!”, „Frumusețe extraordinară” au fost doar câteva dintre reacții.

Cea mai recentă apariție a Soranei pe terenul de tenis a fost la Wimbledon, în luna iulie, unde a fost eliminată în primul tur de britanica Sonay Kartal, scor 6-3, 2-6, 0-6.

De atunci, accidentarea a forțat-o să ia o pauză, iar acest lucru i-a afectat poziția în clasamentul WTA. Cîrstea a căzut până pe locul 69, pierzând 29 de locuri de la ultima sa participare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa anunti pierderea legitimatie student

Atunci când ne confruntăm cu pierderea legitimației de student,...

Rolul jurnalismului comunitar: recrutarea reporterilor locali

Jurnalismul comunitar joacă un rol vital în informarea și...

Polițiștii dâmbovițeni  sunt pe urmele cămătarilor 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

Accident rutier pe DN71, o persoană a ajuns la spital 

Poliția Orașului Răcari a fost sesizată în această după-amiază...
error: Conținutul este protejat!!