Natalitatea în Dâmbovița, la cel mai scăzut nivel din ultimii ani

Date:

Evoluția principalelor fenomene demografice în județ a fost caracterizată prin scăderea natalității și creșterea mortalității comparativ cu anul trecut.În luna august 2024, ultima analizată din punct de vedere statistic,  s-a înregistrat naşterea a 346 copii, cu 5 naşteri mai puține decât în luna iulie și cu 41 mai puțini comparativ cu august 2023.

Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna august 2024 a fost de 512, cu 73 mai puține decât în luna iulie dar cu 63 mai mare raportat la august anul trecut..

Sporul natural  a fost negativ în luna august 2024, de -166 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit faţă de decedaţi), la fel ca și în luna iulie 2024 (-234 persoane). 

În luna august 2024  s-au înregistrat 4 decese la copii cu vârstă sub un an, față de niciun deces în luna iulie 2024. 

În perioada analizată, la oficiile de stare civilă în luna august 2024 s-au înregistrat 512 căsătorii, cu 157 mai multe decât în luna iulie 2024 iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 24, cu 11 mai multe faţă de luna precedentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

„Școala altfel” la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița

Ieri, 6 noiembrie 2024, la Filiala pentru copii a...

 Bărbat depistat la volan sub influența alcoolului pe străzile din Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au depistat un...

Jocuri de rol cu elevii pentru a înțelege cât de importante sunt regulile de circulație

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a...
error: Conținutul este protejat!!