După remiza de la Reșița, 1-1 cu ACSM Reșița, Marin Vătavu a ieșit la rampă și a vorbit despre felul în care s-a văzut partida din Valea Domanului de pe banca oaspeților:
”După un început slab al nostru, în care Reşiţa a pus presiune foarte mare pe noi, am echilibrat. Gazdele au dat gol, dar am reușit să egalăm – și cred că pe sfârșit, dacă eram puțin mai atenți, puteam să plecăm și cu cele trei puncte. După aspectul jocului sunt mulțumit de egal. Reşiţa a irosit câteva ocazii bune, îl felicit pe juniorul Tache care a adus egalarea. Pe final am prins şi noi mai mult curaj”, a vorbit ”principalul” din acte al Chindiei la conferința de presă, citat de Radio Reșița.
”Nu sunt prea mulțumit de joc, cel puțin eu. De rezultat da, putea să fie și mai bine, puteam să câștigăm. E un rezultat echitabil, până la urmă. Cred că vom obține puncte și cu echipele bune ale campionatului. Ușor, ușor echipa se exprimă altfel. Avem problemele noastre, încercăm să le rezolvăm, vom vedea… S-au rezolvat o bună parte din probleme, vinerea viitoare rezolvăm și altele, încercăm să intrăm liniștiți în iarnă. Se vede asta și la jucători, își doresc foarte mult, muncim foarte mult. Sperăm să îmbunătățim lotul în pauza de iarnă”, a transmis președintele Chindiei într-o intervenție la Metropola TV, după finalul meciului.