Jandarmii au promovat siguranța, spiritul civic și responsabilitatea în rândul elevilor din două școli dâmbovițene

Date:

În contextul programului „Școala Altfel”, jandarmii dâmbovițeni au participat în această săptămână la o serie de activități educative și recreative dedicate copiilor.

Aceste acțiuni s-au desfășurat la Școala „Mihai Viteazul” din municipiul Târgoviște și Școala Gimnazială din comuna Dărmănești și au avut scopul de a promova siguranța, spiritul civic și responsabilitatea în rândul elevilor, oferindu-le oportunitatea de a învăța despre rolul și atribuțiile Jandarmeriei și mai ales de a cunoaște o parte din echipamentul și tehnica din dotare într-un mod interactiv.

De asemenea, în cadrul  programului ,,Ora de civilizație”, inițiat la nivelul Jandarmeriei Române, elevilor le-au fost prezentate aspecte menite să îi ajute să nu ajungă victime ale unor fapte antisociale.

Cei peste 120 de copii au avut posibilitatea de a afla care sunt modalitățile de sesizare a faptelor antisociale și cum pot solicita ajutor în caz de nevoie.

Aceste activități preventiv-educative vor fi desfășurate de jandarmii dâmboviţeni şi în perioada următoare în alte instituții de învățământ din județul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

AVERTISMENT MAJOR PENTRU ANTRENORII DE BASCHET DIN ROMÂNIA

Federația Română de Baschet, prin Departamentul Tehnic, anunță că...

ADVERSARE GRELE PENTRU ECHIPA DE FOTBAL FEMININ A ROMÂNIEI ÎN LIGA NAȚIUNILOR

Reprezentativa feminină și-a aflat joi, 07 noiembrie, în urma...

MICII TRICOLORI, GATA PENTRU MECIUL DE FOC DE LA TÂRGOVIȘTE

România U20 are programate, în luna noiembrie, două partide...

Proiecte ambițioase pentru comuna Mătăsaru

La Mătăsaru noul primar  Robert Dumitru și-a intrat în...
error: Conținutul este protejat!!