Rusia nu cedează

In spatele Zidului Berlinului s-a aflat Europa de Răsărit. In spatele ei se găsea Uniunea Sovietică, iar în spatele Uniunii Sovietice, sub aspect pur geografic, se afla şi se află în continuare Asia, cu toate problemele ei. După lovitura excelentă în plan geopolitic pe care ia dat-o Occidentul Uniunii Sovietice, s-a considerat că jocurile sunt definitiv făcute şi nu se va mai schimba nimic.
Occidentul a greşit enorm de mult crezând că dispariţia URSS-ului înseamnă înfrângerea definitivă a Rusiei. Dar lucrurile nu stau aşa. După perioada tulbure de trecere la economia de piaţă, Rusia s-a ales cu un conducător care nu a renunţat nici la valorile istorice ale ţării sale, nici la valorile politicii externe sovietice, chiar dacă după 1990 s-a numit rusească. Între Vladimir Putin şi Occidentul căruia nu-i mai poţi ajunge la nas decât de civilizat şi şmecher sub aspect diplomatic se crede, deci între Putin şi Occident jocul este total inegal. Balanţa înclină foarte mult în favoarea lui Vladimir Putin pentru simplul motiv că acesta are de îndeplinit o strategie politică cu un singur partener de joc: Rusia. In ceea ce priveşte Occidentul, aici lucrurile sunt puţin mai complicate, deoarece Uniunea Europeană este un conglomerat de state care, dincolo de declaraţiile oficiale, nu au aceleaşi interese comune încât să se poată vorbi de o identitate perfectă între ele. Pe scurt, Rusia are de îndeplinit o strategie de politică externă, pe când Occidentul nu are de îndeplinit decât interese care, aşa cum am menţionat deja, nu sunt în totalitate comune tuturor statelor membre. Putin are marele avan-raj că este conducătorul unui singur stat. Uniunea Europeană are marele dezavantaj că trebuie permanent să împace statele membre, fiind obligată să facă compromisuri. Din acest punct de vedere, Putin este net superior Uniunii Europene pentru simplul fapt că nu este obligat să facă compromisuri cu cineva.
Amintiri dureroase
Putin a trăit la modul dureros desfiinţarea URSS-ului. Putin nu ştie decât un singur lucru: că trebuie să recucerească terenul pe care ruşii l-au pierdut din cauza slăbiciunilor lui Gorbaciov şi ale lui Elţîn. Marele dezastru geopolitic din decolul al XX-lea, dispariţia URSS-ului, a creat un vid de putere în exterior pe care actuala Rusie nu îl poate umple aşa de uşor. De asemenea, Putin nu vede cu ochi buni posibilitatea de a se învecina teoretic şi virtual cu NATO. Unul dintre motivele pentru care Crimeea, chiar dacă formal independentă, trebuie să rămână sub controlul Kremlinului este extinderea teritorială a organizaţiei militare internaţionale numită NATO. Putin nu a renunţat şi nu va renunţa cât va trăi la ideea că trebuie să existe state tampon între Rusia sa şi NATO, care, în realitate, este sub controlul total al Statelor Unite.
De când s-au înfiinţat primele cnezate ruseşti, în secolele XIII-XIV, una dintre caracteristicile de bază ale identităţii poporului rus a fost şi este expansiunea teritorială. Nu doar Putin este moştenitorul acestei mentalităţi, ci întreg poporul rus. Primul semn important din punct de vedere geopolitic că ruşii nu vor renunţa la expansiunea teritorială a fost în anul 2011, când Rusia a reuşit să creeze o grupare politică euroasiatică în care a cuprins Bielorusia şi Kazakhstan. Din punct de vedere al Kremlinului, cele două state trec printr-o necesară perioadă de emancipare politică externă. Kremlinul ar fi dorit ca această uniune euroasiatică să includă şi Georgia, dar nu s-a putut şi din motive de natură istorică, georgienilor stându-le în gât de secole existenţa administrativă şi politică a ruşilor. Acest aspect nu a împiedicat Kremlinul să-şi mărească zona tampon. Astfel, mai cu vorba bună, mai cu forţă, de fapt mai mult cu forţa, Kremlinul a ocupat o cincime din teritoriul Georgiei, creând două regiuni autonome subordonate total şi definitiv Rusiei: Abhazia şi Osetia de Sud. Din momentul în care Ucraina a început să-şi manifeste tot mai clar tendinţa sa de a se integra Uniunii Europene, ruşii au făcut un gest care justifică grija lor de a crea, de a mări şi a menţine o zonă tampon între ei şi NATO. Astfel, indiferent de ce vrea să facă Kievul, Moscova a pus piciorul în prag şi a reuşit săptămâna aceasta să transforme Crimeea într-o zonă autonomă şi chipurile independentă, în realitate total subordonată Moscovei.
Lovitură de maestru
A fost o lovitură de maestru cea pe care Putin le-a dat-o Occidentalilor, închizându-le gura. Crimeea trebuie să rămână rusească cel puţin pentru motivul că la Sevastopol există cea mai are flotă militară rusească, care, dacă se supără Putin, într-o clipă ajunge în Mediterana să-i întrebe pe occidentali de sănătate.
Criza economică care a lovit dur Occidentul, care a lăsat cicatrice adânci în structura economică a Uniunii Europene, obligă Bruxelles-ul să tacă şi să înghită tot ceea ce face Putin. De fapt, Kremlinul, ca orice mare putere mondială, nu face nimic deosebit. Işi apără interesele. După cum au observat unii analişti politici occidentali, cu problema Ucrainei, desigur în altă variantă, mai perversă, s-a reînviat Războiul Rece, care încetase în 1990. 24 de ani de linişte sunt totuşi puţin, dacă vom compara această perioadă cu modul în care se scurge timpul la scară planetară. Putin nu mai poate să facă ceea ce şi-a permis înaintea lui un Stalin sau un Brejnev, deoarece nu mai are la dispoziţie resursele naturale şi goestrategice pe care i le oferea URSS-ul şi întreaga Europă de Est. Acum Putin trebuie să se mulţumească cu mai puţin, trebuind să facă totul pentru a împiedica expansiunea americanilor sub paravanul NATO. O altă greşeală pe care o fac Occidentalii este aceea că nu vor să se asocieze cu Rusia pentru rezolvarea problemelor din Orientul Apropiat. Adevărul este că Orientul Apropiat este o imensă piaţă de desfacere, chiar mai rentabilă decât Europa de Est. Prin prăbuşirea simbolică a Zidului Berlinului, prin prostia lui Gorbaciov, Occidentul s-a ales cu o piaţă de desfacere şi cu o resursă inestimabilă de forţă de muncă şi de inteligenţă provenită din această Europă de Răsărit. Ieşiţi de sub tutela şi controlul dispărutului URSS, o parte dintre est europeni nu au ştiut cum şi ce să negocieze cu occidentalii. Efectul acestei carenţe se observă şi astăzi în unele teritorii est europene, unde, chiar dacă sunt integrate Uniunii, nivelul de viaţă este catastrofal de scăzut pentru majoritatea populaţiei.
Rusia lui Putin
In loc să tragă sforile în aşa fel încât să-şi facă Rusia partener, deoarece nu se ştie niciodată la ce te poţi aştepat din partea ei, Occidentul, trăind cu iluzia că este tare şi mare, şi-a transformat Rusia într-un duşman. Chiar dacă pare banal şi incredibil, trebuie totuşi să precizăm că Rusia lui Putin începe să câştige teren pe plan extern datorită faptului că Occidentul este totuşi dezbinat, orbit de lăcomie şi înfumurat din cauza faptului că este totuşi purtătorul unei civilizaţii superioare altora, mai ales celei din răsăritul Europei. Deşi nu mai este ce a fost, Rusia nu va ceda niciodată nimic în faţa Occidentului şi Statelor Unite.