Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene a fost gazda unei activități speciale pentru elevii clasei I, de la Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Cantacuzino” Târgoviște, îndrumați de doamna învățătoare Radu Mărioara,. Deși era o zi de vineri obișnuită, orele „altfel” s-au desfășurat printre rafturile de cărți, într-un spațiu plin de magie și inspirație. Dimineața a început cu lectura unui fragment din povestea Heidi, captivând imaginația copiilor și aducând un strop de farmec în atmosferă. Apoi, cei mici s-au bucurat colorând personajele din poveste,
Încântați de descoperirea universului bibliotecii, elevii au descris experiența cu entuziasm, spunând că se simt ca în „paradis.” Orele petrecute printre cărți le-au adus bucurie și relaxare, într-un ritm care le-a făcut timpul să zboare – o zi întreagă li s-a părut un singur minut! Această incursiune în lumea cărților va rămâne cu siguranță o amintire de neuitat, trezindu-le curiozitatea pentru lectură și dorința de a reveni.