Unul dintre cele mai importante proiecte inițiate de primarul Gheorghiță Matei, care se va concretiza în acest al doilea mandat, vizează consolidarea antiseismică și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale Șelaru. Numeroasele demersuri făcute de edil în acest sens reflectă prioritatea la nivelul administrației publice locale, de a asigura condiții cât mai bune pentru elevi și preșcolari fiind o prioritate la nivelul administrației publice locale.
Școala Gimnazială Șelaru a fost inclusă în Programul de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase”, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și vestea bună este semnarea contractului de finanțare:
„Cu mare bucurie vă anunț că, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, am semnat contractul de finanțare pentru Școala Gimnazială Șelaru. Vor fi executate lucrări de consolidare, eficiență energetică și amenajări interioare la standarde europene. Termenul de finalizare al lucrărilor este 31.12.2025.
Totodată, vă informez că în următoarea perioadă toate instituțiile de învățământ vor fi dotate cu mobilier, echipamente IT, iar laboratoarele de specialitate vor fi echipate corespunzător”- a transmis primarul Gheorghiță Matei.