O temă pentru lumea de azi

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Iată o temă frecventă în lumea veche, dar destul de actuală pentru lumea de azi. Ce este preferabil? Să promiţi şi să nu faci, sau să fii rezervat, dar să accepţi, în final, să faci? Contează bineînţeles conformitatea neabătută dintre gând, intenţie, cuvânt şi acţiune, dar patosul vieţii nu poate fi redus la o cristalină maximă comportamentală. Cu toţii spunem, adesea, că cel care „una vorbeşte şi alta face” nu e credibil. Dar aici lucrurile stau altfel: e mai bine să faci altceva decât zici, dacă ceea ce zici e îndoielnic. Mai mult, ceea ce zici nu te obligă la consecvenţă, dacă, între timp, realizezi lipsa de temei, sminteala vorbelor tale. Poţi spune o prostie, dacă nu chiar o ticăloşie, dar nu e exclus să-ţi pară rău pentru nesupunerea ta, să te căieşti şi să te îndrepţi. Nu trebuie să spui ceva din gură, fără participarea inimii şi a faptelor Căci zice Domnul: „Acest popor se apropie de Mine, cu buzele Mă cinstesc, dar inima lor e departe de Mine. În zadar Mi se închină învăţând porunci şi învăţături omeneşti…” In acelaşi timp, „calea” propusă de Sf. loan Botezătorul e urmată mai curând de vameşi şi desfrânate decât de păstorii instituţion-alizaţi ai Legii. Cu alte cuvinte, se întâmplă ca „voia Tatălui” să fie împlinită de cei dispreţuiţi, şi nu de cei instalaţi în propriul lor prestigiu.
Viaţa fără Dumnezeu e o viaţă scandaloasă, iresponsabilă, dezordonată, sălbatică, deviantă, neîngrijită şi dezamăgită – e o viaţă de pierzanie – a celor care stau departe de Dumnezeu sau acceptă pe Dumnezeu doar declarativ. De multe ori, viaţa risipită fără măsură, degenerează până al limita supravieţuirii. Exemplu avem pe fiul risipitor care a trăit pe cont propriu o coborâre în infern. Dar, în ciuda traiectoriei sale, a putut fi recuperat şi reaşezat la locul său.
„Intorceţi-vă la Mine şi Eu Mă voi întoarce la voi” (Maleahi 3,7) – spune Dumnezeu. Dacă dorim o reînnoire radicală a vieţii, o reaşezare a fiecăruia la locul său, trebuie să ascultăm sfatul Lui. Doar El poate reaşeza lumea şi omul la „locul lor”.
Dacă am înţelege acest lucru şi am depune pentru asta tot atâta preocupare şi zel, tot atâta ingeniozitate şi dexteritate câte cheltuim pentru rezolvarea crizelor lumeşti, am fi salvaţi.
Multe griji avem în viaţă, o mulţime de necazuti şi încercări. Cui să ne adresăm pentru ajutor? Puternicilor acestei lumi? Ei nu ne acordă nicio atenţie; una spun şi alta fac. Aşa că, oamenii vin la biserică la fel cum corăbiile ameninţate de vânt se întorc în port. Aşa şi noi, ameninţaţi de multe, să ne întoarcem la Dumnezeu, Cel care a fost, este şi va fi sincer cu noi şi ne va ajuta, va reaşeza lumea şi omul la locul lor.
In Constantinopol trăi o familie de viţă nobilă. Soţul era senator, iar soţie era în primele femei ale Bizanţului. Aveau trei copii. Primii doi deveniseră ofiţeri. S-ar fi aşteptat ca şi cel mic, Ioan, să apuce un drum asemănător. Insă Dumnezeu a aprins foarte devreme în inima lui focul iubirii Sale. Ca dovadă, preferinţele pe care le avea, îi arătau drumul. Era mereu primul la biserică şi din toate cărăile el iubea Evanghelia.
Atunci Evanghelia era greu de găsit, nu ca acum. Insă micul Ioan nu voia să o asculte doar în biserică, voia să o aibă mereu sub capul său, precum Alexandru cel Mare îl avea pe Homer. A cerut deci de la mama lui să îi facă rost de o Evanghelie şi, în ciuda cheltuielilor, dorinţa lui a fost împlinită. După un timp, prin casa lor a trecut un sfânt pustnic. Atât de mult l-a impresionat pe Ioan „cel mic” încât l-a făcut să plece, pe ascuns, la o mânăstire, deoarece părinţii nu erau de acord.
Părinţii l-au căutat peste tot şi plânsul lor a fost de nedescris. Şi loan, în ciuda tinereţii lui, a fost primit la mânăstire. Părăsise bunăstarea pentru a trăi pustniceşte. Este emoţionant cum îl ruga pe egumen: „In numele Dumnezeului celui în Treime fă-mă călugăr chiar astăzi; am o mare dragoste şi mă grăbesc să port schima îngerească”. Aşa l-au primit pe Ioan în ceata lor.
Au trecut ani, dar în lăuntrul său ca un vierme îl rodea o mare durere şi nu-l lăsa să se liniştească. Plecase de acasă fără binecuvântarea părinţilor săi, care mult îl iubeau. Şi simţea asta ca o greutate. De aceea s-a hotărât să se întoarcă acasă, fără a părăsi viaţa călugărească. Intr-o zi, după ce a luat binecuvântarea stareţului, a pornit spre casă. Pe drum întâlneşte un cerşetor cu care îşi schimbă hainele lui, luând el zdrenţele aceluia. A ajuns acasă, dar nimeni nu l-a recunoscut. L-au compătimit însă şi i-au oferit ospitalitate. I-au spus să rămână pentru totdeauna în casa lor. Dar el s-a mulţumit să-i facă o colibă în colţul curţii lor, şi acolo a trăit tot restul vieţii. De aici s-a numit Ioan Colibaşul. Părinţii, deşi nu-şi puteau da seama că este fiul lor, îi ofereu toate cele necesare. Dar el le dădea săracilor.
După ani, Dumnezeu l-a înştiinţat că trebuie să plece din această lume dar să nu afle părinţii lui nimic. Intr-o zi, a chemat-o la colibă pe mama lui şi i-a zis: „Eu plec într-o călătorie îndepărtată. Nu voi mai fi pe pământ. Vreu aşadar să vă mulţumesc pentru ospitalitate şi să vă las un dar, ca să vă aduceţi aminte de mine. Şi cu mâna tremurând şi cu ochii în lacrimi a scos Evanghelia sa. Mama, cum a văzu-o, a recunoscut-o şi i-a spus: „Este Evanghelia copilului nostru, a lui loan! Noi i-am dat-o!”
„Eu sunt loan!” – a răspuns el. „Tu eşti Ioan?… Recunoscând Evanghelia, mama şi-a recunoscut copilul. Plângeau amândoi, iar el a închis ochii şi sufletul său a zburat la cer. Au plâns cu toţii, dar s-au bucurat că le-a rămas trupul unui sfânt. Atenţie! In acei ani exista evlavie nu doar în casele săracilor, ci şi în ale bogaţilor. Din case de senatori şi demnitari ieşeau sfinţi. Acum evlavia a rămas doar în casele săracilor.
Apoi, milostenia şi omenia de care a dat dovadă această familie, unde o mai găseşti astăzi?
Şi dacă n-ar fi existat Evanghelia, nu ar fi existat loan. Aceasta i-a fost călăuză în viaţă.
Aşadar, dă-i şi tu copilului tău o Evanghelie s-o citească. Citeşte-o şi tu. Ea este temelia societăţii, rădăcina oricărei reuşite. Ea are puterea care luminează; ea şterge lacrimi, ea mângâie, ea arată Cerul, ea naşte sfinţi.
Şi eu sunt loan, şi-mi pare rău că nu sunt loan Colibaşul. Dacă nu le-am dat Evanghelia părinţilor mei şi nu le-am mulţumit aici, sper să le-o duc dincolo şi să le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru mine. Il rog pe Sf. loan Colibaşul să mijlocească pentru asta la Bunul Dumnezeu! Roagă-l şi tu!