Luna trecută, românca a ieșit din Top 100 WTA, pentru prima dată după un deceniu. Și, totuși, „Sori“ s-a apucat imediat de treabă, în tentativa de a-și reface clasamentul. Sorana Cîrstea e printre veteranele din circuitul feminin, în condițiile în care va împlini 35 de ani pe data de 7 aprilie. În ciuda vârstei sale, într-un circuit WTA în care vârsta performanței a scăzut incredibil de mult, sportiva din România, admirabilă, continuă să joace, săptămână de săptămână.
Ieșită din Top 100 mondial, după ce i-au fost scăzute punctele pentru semifinala atinsă, la Dubai, în 2024, Cîrstea atacă acum revenirea în elita tenisului feminin. Tocmai de aceea, a călătorit peste ocean și a participat la turneul de la Austin (Texas), unde le-a învins pe Siegemund (83 WTA) și pe Shnaider (13 WTA), ultima adversară fiind cu 15 ani mai tânără!
Parcursul lui „Sori“, la Austin, s-a încheiat, după o înfrângere dramatică. Sorana Cîrstea (34 de ani – 120 WTA) a părăsit turneul de la Austin, Texas, după ce a fost învinsă în sferturile de finală de americanca McCartney Kessler (25 de ani – 56 WTA). Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Austin după ce a învins-o pe rusoaica Diana Shnaider (20 de ani – 13 WTA), scor 6-3, 2-6, 6-4. Din nefericire, sâmbătă, 1 martie, în faza sferturilor, reprezentanta României a fost răpusă de o jucătoare mai slab cotată față de Shnaider, anume McCartney Kessler.
Totuși, aceasta din urmă a beneficiat de puternica susținere a publicului, fiind reprezentanta Statelor Unite ale Americii, iar după două ore și 20 de minute de joc a răpus-o pe Sorana Cîrstea în trei seturi, scor 5-7, 6-4, 6-1.
Chiar și așa, Cîrstea are motive de mulțumire. Pentru că e în grafic pentru a reveni, în Top 100 mondial, în următoarele săptămâni.
Concret, Sorana a abordat întrecerea găzduită de Statele Unite de pe locul 120 în lume. Acum însă, după ce a atins sferturile, ea a acumulat 680 de puncte în clasamentul live, actualizat în timp real. Cu acest total, Cîrstea a înregistrat un salt de 9 locuri, fiind acum pe locul 111 WTA. Confirmarea va veni, luni, când va fi publicată noua ierarhie mondială.
În acest sezon, Sorana Cîrstea a înregistrat 6 victorii și 6 înfrângeri. În acest moment, România are două jucătoare în Top 100 mondial, pe Irina Begu (75 WTA) și pe Jaqueline Cristian (85 WTA), în timp ce Gabriela Ruse (101 WTA) și Anca Todoni (102) bat și ele la „porțile“ Top 100 mondial.