20 de meciuri, la Al-Tai (Arabia Saudită), dintre care 12 pierdute. 7 meciuri la Universitatea Craiova. 45 de meciuri la Neftci (Azerbaidjan), de unde a fost pus pe liber din cauza rezultatelor slabe. Așa a arătat palmaresul antrenorului Laurențiu Reghecampf (49 de ani), înainte de a semna cu Esperance Tunis, în noiembrie.
De aceea, probabil, cei care au urmărit cariera tehnicianului român i-au dat slabe șanse de reușită la deținătoarea titlului din Tunisia, ajunsă la mijlocul clasamentului, în momentul în care a fost preluată de „Reghe“. Acesta a depășit însă toate așteptările!
Astăzi, Esperance Tunis a trecut, în campionat, de Gabès, în deplasare, scor 2-0 (Yan Sasse 25, 32). A fost victoria cu numărul 16 pentru campioana Tunisiei, sub comanda lui Reghecampf, în 22 de meciuri. Ceea ce înseamnă că tehnicianul român are un procentaj impresionant al meciurilor câștigate, de 72,7%! În afară de cele 16 victorii, au mai fost 4 remize și 2 înfrângeri pentru Reghecampf, la Esperance Tunis.
Grație acestui parcurs excelent, românul a dus echipa sa pe primul loc al clasamentului în campionat, la trei puncte de Etoile du Sahel, formație pe care a învins-o, categoric, în runda precedentă, scor 3-0 acasă. De asemenea, Esperance Tunis a cucerit deja Supercupa Tunisiei și s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor Africii. În această competiție, echipa lui „Reghe“ va întâlni Mamelodi Sundowns (Africa de Sud) pe 1 și 8 aprilie, scrie sport.ro.