Noaptea accidentelor pe şoselele din Dâmboviţa

Date:

DAMBOVITA_NOUA_VICTIME_IN_DOUA_ACCIDENTE-transfer_ro-21apr-35182aIn seara de Paşte, nouă persoane rănite, printe care trei copii minori, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte în urma a două accidente pentrecute într-un interval de doar o oră. Primul accident a avut loc între două autoturisme care s-au izbit violent după ce o şoferiţă se pare că ar fi încercat să evite un câine. în urma impactului conducătoarea auto a rămas încarcerată. La doar o jumătate de oră, un tânăr de numai 23 de ani, a pierdut controlul volanului şi s-a răstrunat în afara părţii carosabile, cel mai probabil din cauza vitezei, în urma accidentului trei persoane fiind rănite. Primul accident a avut loc pe DJ 711 în localitatea Ulmi. Martorii spun că şoferiţa ar fi încercat să evite un câine, a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de alt autoturism. În urma impactului, femeia care conducea a rămas încarcerată fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate. În autoturism se mai aflau trei copii minori dar şi o altă femeie în vârstă de 66 de ani. Toate cele şase persoane au fost transportate cu ambulanţele la spitalul din Târgovişte. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul. La doar o jumătate de oră, echipajele de ambulanţă au fost solicitate să intervină la un alt accident, de data aceasta pe DN 72 A, la conducători auto şi urmărită de către agenţii rutieri, este depăşirea coloanei de autovehicule aflată în aşteptare la culoarea roşie a semaforului. Vă informăm că sistemele video pentru supravegherea traficului, instalate pe echipajele poliţiei rutiere, sunt folosite zilnic, atât penVoineşti, unde un tânăr a pierdut controlul volanului după ce a făcut o depăşire şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, atât el cât şi două tinere care se aflau în maşină au fost răniţi şi transportaţi la spitalul din Târgovişte. Recomandările poliţiştilor de la Rutieră pentru şoferi, în perioada Sărbătorilor de Paşte
Sfintele Sărbători de Paşte determină o creştere a numărului de autovehicule în mişcare. Această creştere, completată şi de indisciplina unor conducători de autovehicule, duce în unele situaţii la blocarea temporară a intersecţiilor sau la producerea unor accidente rutiere. Recomandăm celor de la volan şi nu numai, să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri.
Poliţia Rutieră Dâmboviţa solicită conducătorilor auto să oprescă înainte de a pătrunde în intersecţie, chiar şi atunci când semnalul semaforului permite deplasarea, în cazul în care, din cauza aglomeraţiei, nu o pot traversa. Procedând astfel, centrul intersecţiei va rămâne liber, circulaţia pe direcţia transversală fiind posibilă în condiţii normale. O altă abatere comisă de cei mai indisciplinaţi tru măsurarea vitezei, cât şi pentru filmarea celor care săvârşesc alte abateri în trafic, stânjenind sau împiedicând desfăşurarea normală a circulaţiei rutiere. Pietonilor le recomandăm să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!