Ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi Ileana Ciutan, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, s-au întâlnit cu pensionarii dâmboviţeni

Date:

rovana plumb intalnire cu pensionariiLa Clubul Studenţilor din Târgovişte, pentru câteva ceasuri bune preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi Ileana Ciutan, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, s-au întâlnit cu pensionarii dâmboviţeni. Ministrul a punctat în intervenţia avută, măsurile luate până acum pentru această categorie de cetăţeni, amintind return-area banilor reţinuţi ilegal pensionarilor la plata CASS. Următorul pas a fost acela de a creşte valoarea punctului de pensie de la 732,8 Lei la 762,1 Lei. Totodată a mai afirmat că pensiile românilor ar putea creşte de anul viitor cu circa 4%, iar Guvernul Ponta nu va tăia sub nicio formă pensiile, nu le va diminua, ba din contră, va continua cu aceste majorări ale pensiei în anul următor. Anul acesta au crescut cu 3,75%. Potrivit ministrului, majorarea pensiilor s-ar face cu 44,5%, iar o certitudine va avea în septembrie. Mărirea pensiilor depinde de rata inflaţiei şi creşterea reală a câştigului salarial pe economie, a mai spus Rovana Plumb. Ileana Ciutan, preşedintele Casei Naţionale de Pensii a afirmat că pentru persoanele care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011, s-a aplicat, conform prevederilor legale, indicele de corecţie, prin care se asigură o corelare mai bună între câştigurile salariale şi pensia primită de aceştia. Ileana Ciutan a mai precizat că toţi cei 234.000 de pensionari au primit diferenţa de pensie aferentă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013, efortul bugetar pentru cele două luni fiind de 23 de milioane de lei. Pensionarii dâmboviţeni nu au ezitat să-şi prezinte nemulţumirile. În primul rând pensionarii i-au cerut ministrului Muncii să rezolve probleme tichetelor de călătorie. Mai clar, pensionarii îşi doresc ca în locul tichetelor de călătorie să primească tichete de masă. A doua problemă ridicată de pensionarii dâmboviţeni a fost cea legată de scurtarea sejurului la tratament al pensionarilor, de la 18 la 16 zile însă ministrul Mediului imediat le-a spus pensionarilor că durata nu a fost redusă, dar că este o propunere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!