Omenirii de azi îi lipseşte verticala

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Transformările dramatice din societate pe care le-a cunoscut România sub regimul totalitar comunist timp de 50 de ani, graţie lui Dumnezeu, nu au dus la dispariţia religiei ortodoxe aşa cum s-a dorit iniţial de către arhitecţii noii orânduiri impuse de Moscova. Au fost vremuri dificile de traversat, datorită celor care doreau şi cred că mai doresc şi astăzi, o slăbiciune a sentimentului religios perceput ca mijloc de control social. Momentul 1990, marcat de schimbarea de regim, precum şi formidabila renaştere religioasă care i-a urmat, multora dintre noi, ne-a dat mari speranţe. însă libertatea dobândită cu greu a fost luată drept „libertinaj”, şi lucrurile s-au denaturat.
Stau şi mă întreb: „Cine îl mai citeşte azi pe Eliade?” în urmă cu 25 de ani, răspunsul ar fi fost: „toată lumea”, lectura lui Eliade fiind nu doar o chestiune de poziţionare intelectuală, ci o adevărată „stare de spirit”. Ce să mai zic de Eminescu, Creangă, Ţulea, Părintele Stăniloae sau alţii care sunt emblematici pentru neamul nostru!
Evoluţia României în ultimii 25 de ani pare să confirme teza potrivit căreia nu am făcut decât să schimbăm spiritul de turmă comunist pe cel consumist (depersonalizarea nulităţii prin cea a mediocrităţii).
La temelia acestei noi României a mall-urilor, băieţilor de cartier, miliardarilor de carton, politicienilor corupţi, drogurilor vândute prin licee, avorturilor, exodului în masă, îmbătrânirii premature, învârtiţilor şi analfabeţilor cu „brand” stă, ca la temelia oricărei nefericiri, o crimă neispăşită încă: tinerii nevinovaţi împuşcaţi în decembrie 1989. Poate că şi lipsa de căinţă pentru păcatele şi banalele ticăloşii comuniste făcute de unii sau alţii, stau şi azi la baza actualei nefericiri româneşti. Este o murdărie colectivă a unei jertfe care nu avea nimic cu diavolul meschin care răsuflă în trupul României zilelor noastre.
„Vom muri şi vom fi liberi” s-a strigat în România lui decembrie 1989. „Doamne, vino Doamne să vezi ce-a mai rămas din oameni” – cânta Vali Sterian, Dumnezeu să-l odihnească. S-a încercat refacerea drumului către izvoarele României. Şi Duhul Sfânt a suflat unde a vrut, şi unde a suflat au crescut flori peste spini, şi unde nu a suflat s-au uscat până şi poftele mai ieri de neostoit. Şi scârba şi golul laborios le-a luat locul.
Corupţie morală şi necredinţă au existat dintotdeau-na, dar niciodată nu au fost sistematizate şi aplicate metodic precum în comunism. lnvidia, egoismul, lipsa oricăror criterii morale, toate ne-au măcinat şi ne-au făcut rău. România a trecut astfel de la un regim de existenţă a răului la un sistem de producere a răului, evident prin modul cum se face justiţie, incompetenţa a devenit criteriu de avansare, munca de sclav la stat, la capătul căreia în loc să fii plătit eşti lăsat să furi, apoi apă, gaze, lumină… la preţuri astronomice; şi apoi distrugerea naturii şi a tot ceea ce era bun. Ce este de făcut? Trebuie să exorcizăm spiritul de turmă care a dus la destrămarea României. România trebuie reînfiinţată, trebuie adusă acasă. Şi „acasă” nu e un loc anume, ci „acasă” înseamnă aducerea ei la valorile ei culturale şi religioase, valori care ar trebui respectate chiar şi de UE. N-ar fi deloc greşit ca M. Eminescu sau Sf. C-tin Brâncoveanu să fie comemoraţi în întreaga Europă. Atunci ar înţelege lumea de azi care este locul nostru, nu în coada Europei, ci în fruntea ei.
Mă sperie comportamentul inadmisibil al unora. Dante aşează trădarea lui Brutus alături de cea a lui luda. Dintre evanghelişti Sf. loan ne spune ce a văzut fiind în preajma lui lisus, neînţeleasa iubire de arginţi a lui Iuda, dar pune trădarea în cele din urmă pe seama îndrăcirii şi ne spune că Satana a intrat în luda.
Să fie oare şi la noi vorba de o îndrăcire a unora? Nu ştiu! Deşi semnele sunt evidente. Dar, e clar că, comportamentul lui luda se regăseşte în întreaga istorie a apostaziei moderne. Sau lepădarea lui Petru ne-a cuprins şi pe noi!
Toţi ar trebui să ne recunoaşteam dacă nu în luda, cel puţin în Petru. lstoria răsting-nirii se repetă cu fiecare fiinţă umană. Timpul istoric al răstignirii este în mod constant simultan cu viaţa fiecăruia dintre noi. Noi primim cina cea de taină, noi dormim în grădina Ghetsimani, când Hristos ne roagă să priveghem, fiind neputincioşi a veghea; noi ne lăsăm surprinşi de arestarea şi judecarea lui lisus azi, noi ne lepădăm cu Petru şi ne risipim cu Apostolii. Iar apoi, dacă nu auzim la timp cocoşul cântând, vai de noi, ne pierdem!
N-aş vrea să creadă cineva că denaturez sau exagerez realitatea, dar mi se pare că: omul modern ar vrea ca toate să se schimbe, cu condiţia ca nimic să nu fie schimbat. Mi se pare că omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, model al civilizaţiei creştine, a fost înlocuit cu omul zămislit de natură după chipul şi asemănarea maimuţei (mutilat şi monstruos). Chiar şi societatea occidentală trebuie să recunoască imposibilitarea de a obţine roade bune de la un pom stricat al unei culturi fără Dumnezeu. Oamenii nu culeg struguri din scaieţi şi smochine din ciulini! De aceea spunea Andrei Pleşu că „Europa o duce bine pe plan orizontal, dar îi lipseşte verticala”. Nu cumva şi României îi lipseşte verticala? Acel ax care e înfipt în pământul morţilor noştri şi care urcă la
Cer?