Înălţarea Domnului

Pr. prof. Marian BADEA
Seminarul Teologic Sf. loan Gură de Aurdin
Târgovişte_
Biserica noastră sărbătoreşte la 40 de zile după Înviere, Înălţarea la cer, ultimul eveniment din activitatea pământeasca a Mântuitorului nostru lisus Hristos. Naşterea şi Înălţarea sunt cele două punţi care leagă creatura de Creator, pământul cu cerul, care împacă pe credincios cu Dumnezeu. Cele două evenimente alcătuiesc axa creştinismului şi calea de lumină pe care trebuie să mergem mărturisind pe Hristos, ca Domnul şi Stăpânul lumii. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Paşti, lisus se arătase de mai multe ori Apostolilor Săi vorbindu-le de Împărăţia lui Dumnezeu şi convingându-i de realitatea Învierii Sale. Sosise timpul să se întoarcă iarăşi la Tatăl Său şi să primească cununa luptelor Sale precum şi cinstea biruinţei Sale. În a 40-a zi de la Înviere, se arătă din nou ucenicilor şi îi mustră pentru ultima oarş pentru că au fost aşa de zăbavni-ci şi s-au îndoit de Învierea Sa chiar şi după mărturia celor ce L-au văzut înviat. Le-a spus apoi că toate cele scrise despre El în Lege, în psalmi şi în prooroci s-au îndeplinit întocmai şi că aşa trebuie să se întâmple, amintindu-le încă o dată că le va trimite putere de sus prin Duhul Sfânt.
Evenimentul înălţării, odată cu semnificaţia teologică, ne atrage atenţia cu două precizări făcute de evanghelişti: prima, aceea că în timp ce se înălţa la cer Mântuitorul îi binecuvânta pe cei de faţă, iar a doua precizare, că după Înălţarea Domnului, ucenicii s-au întors în lerusalim cu bucurie mare. Aşadar, ultima imagine rămasă în mintea aposto- lilor, a fost aceea în care Mântuitorul binecuvin-tează, aceasta fiind expresia iubirii lui Dumnezeu fata de lume, iubire manifestată prin întrupare, jertfă, moarte şi înviere. Hristos este exemplul suprem al iubirii şi nu se putea despărţii altfel de cei ce l-au urmat, decât lăsându-le acest dar al binecuvântării. A doua problemă semnalată de evanghelişti, spuneam că este întoarcerea ucenicilor în lerusalim cu bucurie mare. În general, despărţirile provoacă tristeţe, chiar lacrimi, însă în cazul de faţă nu a fost aşa. lntradevar, pe toţi care împlinesc învăţăturile Sale, Hristos îi trage la Sine. În umanitatea sa, Mântuitorul ne-a cuprins pe toţi şi implicit pe toţi ne trage spre El.
Pentru poporul nostru, Praznicul Înălţării este cu atât mai important cu cât în această zi, în biserica de pe tot cuprinsul ţării, se face pomenirea eroilor, a tuturor celor ce şi-au sacrificat viaţa pe câmpurile de luptă, în lagăre şi închisori, pentru apărarea credinţei strămoşeşti, pentru păstrarea independenţei şi demnităţii neamului nostru românesc. Slujba pomenirii eroilor, generează sentimente puternice de solidaritate cu actul jertfelnic al acestor apărători ai valorilor spirituale romîneşti. Este firesc să lăsăm o lacrimă să curgă pe obraz, însoţită de cântări, rugăciuni şi gesturi creştineşti care să ne facă vrednici de a ne numi urmaşi ai celor ce s-au jertfit pentru ca noi să ne putem bucura din plin de toate darurile pe care Dumnezeu le-a dat acestei lumi.