A devenit tradiţie ca, în fiecare an, peste 200 de elevi, părinţi şi cadre didactice să ia parte la acest eveniment, pe cât de frumos, pe atât de sănătos. Anul acesta a avut loc cea de aXV-a ediţie a Turului de ciclism, organizat anual de către Şcoala Gimnazială „Coresi” Târgovişte. Alături de aceştia au fost primarul municipiului Târgovişte – Gabriel Boriga, viceprimarul Ciprian Prisăcaru şi inspectorul şcolar general adjunct Ovidiu Băsceanu. Organizatorii au fost sprijiniţi în demersul lor de către Primăria Municipiului Târgovişte, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Poliţia Rutieră şi cea Locală, Jandarmeria Dâmboviţa şi Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa.