Marţi, 1 iulie 2014, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, s-a desfăşurat ceremonia depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2014 ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, cu participarea Părinţilor Consilieri de la Centrul Eparhial, profesorilor instituţiei, unor membri ai famililor absolvenţilor şi a clericilor Catedralei.
Solemnitatea a fost deschisă de slujba de Te Deum, oficiată de profesori ai facultăţii, şi a continuat cu cuvântul de învăţătură al Înaltpreas-finţitului Părinte prof. univ. dr. NIFON, care a reliefat misiunea la care sunt chemaţi noii absolvenţi, provocările pastorale ale contemporaneităţii şi responsabilitatea pe care o au faţă de Biserica şi neamul nostru, urmând pilda numeroşilor martiri şi mărturisitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, dintre care cea a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, a fiilor şi sfetnicului său, este un exemplu de demnitate, curaj şi hotărâre. Înaltul Ierarh a amintit şi despre aşteptările pe care Biserica şi societatea noastră le are de la tinerii absolvenţi în propovăduirea mesajului evanghelic.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEP-SICOPIEI TÂRGOVIŞTEI
ABSOLVENŢII PROMOŢIEI 2014 A FACULTĂŢII DE TEOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI DIN CADRUL UNIVERSITĂŢIIVALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE AU DEPUS JURĂMÂNTUL DE CREDINŢĂ
Date: