Potrivit estimărilor preliminare, în luna mai, comparativ cu mai 2013, exporturile au crescut cu 7,9%, la valori exprimate în euro. Faţă de luna aprilie, exporturile au fost mai mari cu 4%, ca valori exprimate în euro, iar importurile au crescut cu 1,3%. Pentru primele cinci luni ale anului a fost calculată o creştere cu 8% a exporturilor, faţă de perioada similară din 2013.
în Dâmboviţa, ponderea cea mai însemană în volumul contractelor externe revine industriei producătoare de maşini, aparte şi echipamente electrice (34,8%), pe locul următor fiind industria metalurgică (29,8%). O creştere importantă a avut industria textilă, care a ajuns la o pondere de 13,3% în totalul exporturilor.
Creştere semnificativă a exporturilor
Date: