Două tiruri s-au ciocnit violent pe DN 71 ce leagă capital de Târgovişte. în urma impactului, unul dintre şoferi şi-a pierdut viaţa, cabina mastodontului transformandu-se într-o capcană mortală pentru barbatul de 54 de ani. Din primele cercetări ale poli-tiştilor se pare că accidentul a avut drept cauza viteza neadaptată la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, locul unde s-a produs accidentul fiind o curbă extrem de periculoasă. Accidnetul a avut loc în localitatea Bâldana, pe o porţiune de drum cu multe curbe periculoase. Se pare că şoferul vinovat, a intrat cu viteză foarte mare într-o curbă, a derapat, a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de remorca unui alt tir care circula regulamentar. Traficul pe DN 71 a fost blocat şi deviat pe o rută ocolitoare mai bine de două ore. O parte din încarcătura unuia dintre tiruri s-a împrăştiat pe partea carosabilă.
Fenomen care îşi face apariţia tot mai des în această perioadă a anului, iar poliţiştii rutieri recomandă o conduită preventivă tuturor participanţilor la trafic
Adaptarea vitezei la 30 de kilometri pe oră în localităţi, respectiv 50 km/h în afara localităţii când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri, menţinerea luminilor de întâlnire aprinse pe toate categoriile de drumuri şi asigurare temeinică înainte de orice manevră sunt câteva dintre recomandările poliţiştilor rutieri pentru şoferi în condiţii de ceaţă. Acest fenomen impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător. Pe timp de ceaţă, mai ales pe drumurile din zone deluroase sau montane, diferenţele de temperatură cauzate de parcurgerea traseului la altitudini mai mari sau mai mici, provoacă aburirea oglinzilor laterale. De aceea, la achiziţionarea unui autoturism, se recomandă să se opteze şi pentru sistemul de încălzire a oglinzilor. Poliţiştii subliniază că depăşirea este „cea mai periculoasă manevră”, pe timp de ceaţă. In caz de defecţiune a maşinii, recomndarea poliţiştilor vizează amplasarea tringhiurilor de presemnalizare la o distanţă mult mai mare. Şoferilor autovehiculelor cu o greutate mai mare de 3,5 le este reamintit faptul că au obligativitatea să poarte „echipament de protecţie-averti-zare fluorescent-reflectorizant” atunci când fac o manevră la autovehicolul care se află pe partea carosabilă a durmului public. Poliţiştii îndeamnă şi ceilalţi conducători auto să poarte un echipament similar.
Impact mortal Două tiruri s-au ciocnit violent pe DN 7, la Bâldana. Un şofer a decedat.
Date: