Metodă pentru cosolidarea imaginii publice

Orice este bun pentru politicienii români ca să impună o imagine publică… umană. La nivel naţional, Ministerul Sănătăţii a pornit, în luna august, o campanie pentru a-i încuraja pe români să doneze sânge. Dacă omul simplu nu are nevoie de tam-tam pentru a dona sânge, politicienii au transformat donarea de sânge într-un spectacol electoral, mai ales cei aflaţi la putere. Surse bine informate au dezvăluit, tot la nivel naţional că miniştrii care s-au grăbit de ochii lumii să doneze sânge, în realitate nu au făcut acest lucru. Pe scurt, miniştrii Sănătăţii, Finanţelor, de Externe, Justiţiei şi Fondurilor Europene, în spiritul disciplinei de partid cu puternic iz din epoca de dinainte de ’89, s-au prezentat la CTS Bucureşti, declarând public că vor să dea un exemplu, prin gestul lor, tuturor românilor, sperăm, de pretutindeni. Directoarea CTS-ului Bucureşti a confirmat, la vremea respectivă, pentru cotidianul „România liberă”, că unul dintre miniştri nu a mers până la capăt cu donarea de sânge, iar ceilalţi trei au donat cantităi care nu pot fi de folos în niciun spital românesc. Pe scurt, din timp reprezentanţi mass-media au fost chemaţi să-i filmeze pe cei patru eroi ai falsului umanism românesc. După ce au fost filmaţi şi fotografiaţi, reporterii au fost invitaţi să de care, iar miniştrii au plecat la treburile lor. Desigur, cei patri miniştri au vrut să dea un exemplu, dar n-ar fi mai bine ca românii să fie scutiţi de exemple formale, şi să beneficieze de o reală competenţă ministerială? Interesant este faptul că se perpetuează o anumită mentalitate. Mai precis, toţi care au condus poporul român, după 1948, au făcut pe dracu în patru să-l prostească. Până în 1990 se organizau parade şi manifestări ample care, chipurile, exprimau dragostea poporului pentru iubiţii săi conducători. După 1990, cu chiu cu vai, românii sunt adunaţi de 1 decembrie, iubirea pentru iubiţii conducătorii fiind înlocuită cu mare iubire pentru patrie. Spre deosebire de cei care i-au îmbolnăvit de nervi, de tristeţe şi de furie pe români, până în 1990, cei actuali se dovedesc a fi buni actori, buni regizori, şi buni manipulatori ai prostimii ce populează încă teritoriul românesc, perpetuându-se spre folosul conducătorilor, de data aceasta mai mult sau mai puţin iubiţi. Desigur, dacă recurgem la imagistica folclorului urban, prin extidere comparativă, folosind o sintagmă deja arhaică, încă de pe vremea lui Tudor Vladimirescu, de la 1800 cred şi 21, conducătorii au reflexe nutritive de vampiri. Deci, logic ar fi că nici sângele politicienilor actuali nu este bun pentru transfuzii, beneficiarul, posibil om de rând, riscând să devină un vampir ratat. Cel mai bine ar fi ca sângele donat de un politician să fie… transfuzat doar în vene de politician. Omul de rând să nu fie contaminat.