O incursiune rapidă la Liceul „Petru Cercel” din Târgovişte, făcută ieri de primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a relevat faptul că lucrările de reabilitare cu fonduri europene desfăşurate aici sunt finalizate în proporţie de 60%.
„La o primă vedere, şi sunt sigur că nu numai la o primă vedere, lucrările sunt în grafic şi, din câte am înţeles de la constructor, sunt chiar puţin înaintate, astfel încât nu o să avem nici un fel de problemă cu termenul de execuţie”, a declarat Gabriel Boriga.
„Lucrările sunt de calitate, însă vom face tot ceea ce este posibil ca, până la finalizare, acestea să se desfăşoare conform proiectului. Vom avea aici o sală de sport nouă, modernă şi mă bucur să vedem aici pentru prima dată în Târgovişte, dar nu pentru ultima dată, o soluţie modernă pentru acoperiş, cu arce lamelare, ceea ce practic de câţiva ani buni se poartă în toată Europa. Soluţia tehnică a fost prevăzută în proiect pe ultima sută de metri. Sper să nu fie ultima sală unde se va folosi acest sistem modern. De asemenea, aţi văzut corpul nou care s-a extins, sălile de clasă care se află undeva la 60% terminate, urmând să se mai lucreze doar la podele şi lambriuri.
Consider că lucrurile stau bine, lucrările sunt avansate şi ne aşteptăm, împreună cu direcţiunea şcolii, cu proiectantul, cu executantul, cu echipa de implementare a proiectului de la Primăria Târgovişte, să ducem lucrarea la bun sfârşit în termenul stabilit. Cu siguranţă pot să vă spun că, la 15 septembrie, elevii de la „Petru Cercel” vor veni într-un corp de clădire refăcut total şi într-o sală de sport nou-nouţă”, a mai precizat edilul Târgoviştei.
Lucrările de reabilitare la Liceul „Petru Cercel” din Târgovişte sunt în grafic
Date: