Bănel Nicoliţă evoluează ca fotbalist amator

Date:

banelViaţa are întotdeauna urcuşurile şi coborâşurile ei. Unii oameni sunt făcuţi să se lupte permanent pentru a reuşi cât de cât să-şi împlinească visul de trai liniştit. A existat un moment în viaţa lui Bănel Nicoliţă când acesta a crezut că odată ajuns pe culmile gloriei profesionale, nu va mai coborâ decât în momentul în care se va retrage din activitatea sportivă. A cunoscut momente frumoase în perioada cât a activat la clubul de fotbal Steaua. Financiar, apogeul l-a cunoscut în momentul în care a apărut într-un vidoclip publicitar. Deşi trăieşte, evenimentele din viaţa sa profesională ne obligă să vorbim într-o oarecare măsură la timpul trecut, despre el. S-a luptat, fără exagerare, din greu să ajungă şi el la un club de fotbal din Occident. Adevărul este că fostul patron al clubului Steaua nu prea era încântat să-i dea drumul, pe de o parte, iar pe de altă parte, neoficial, din umbră spera să obţină o sumă frumoasă în urma transferului său. Până la urmă a reuşit să ajungă la clubul francez de fotbal Saint-Etienne. O perioadă de timp, fiind văzut mai mult ca un element exotic, a făcut senzaţie, reuşind să se impună prin abilităţile sale tehnice. Cu toate acestea norocul nu i-a susrâs până la capăt. Până la urmă, a stat mai mult pe banca rezervelor. Acum, după ce i-a expirat contractul cu francezii, s-a întors în ţară. Aici l-a aşteptat marea surpriză extrem de amară: pentru el nu s-a mai găsit niciun loc la Steaua. Din motive doar de el ştiute, Bănel Nicoliţă a rămas în aer. Partea, putem spune tragică, a acestui final de viaţă sportivă, este că nu a reuşit să-şi găsească loc la niciun club profesionist de fotbal. Până la urmă, cu chiu cu vai a reuşit totuşi să găsească ceva mai mult de domeniul firimiturilor. Fostul jucător al Stelei, glorie de moment a clubului din Ghencea reuşeşte în prezent să evolueze în Campionatul „Iubeşte Sportul”, desfăşurat de Federaţia Română de Minifotbal. Dar şirul ghin-ioanelor nu se opreşte aici. Pentru a evolua în acest campionat, Bănel Nicoliţă a trebuit să accepte statutul de jucător amator, evoluând în echipa Pronostic Sportiv. Există totuşi o consolare: în această echipă Bănel Nicoliţă nu va evolua singur, avându-i parteneri pe foştii stelişti Petre Marin, Sorin Ghionea, Cornel Cernea, Nicolae Dică, Sorin Paraschiv, Cătălin Liţă, Ciprian Mozacu, Gigel Coman, Marian Aliuţă şi Marius Nae. Putem spune că acest Campionat „iubeşte Sportul” este un fel de cimitir al elefanţilor. Cine ştie, poate cu vremea Bănel Nicoliţă va reuşi să găsească un angajament la un club profesionist de fotbal, în cazul său zarurile nefi-ind încă aruncate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!