Omule! Fii sincer cu tine!

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Cea mai înaltă virtute, înaintea lui Dumnezeu este smerenia. De ce? Pentru că ea vindecă, curăţă, apără şi pe toate le întoarce spre pace. Ea ne determină să fim sinceri cu noi înşine şi să ne recunoaştem starea păcătoasă în care trăim, precum şi patimile ce ne stăpânesc, spovedindu-le. Ea ne determină să dorim să ne eliberăm de rău, ca să ieşim de sub stăpânirea diavolului, pricinuitorul răului în lume.
Oamenii însă, recunosc foarte greu că au greşit. Recunosc faptele rele, dar mulţi nu vor să recunoască, că din vina lor s-au produs acele fapte. Omul de azi, în loc să fie sincer şi să-şi recunoască vinovăţia, caută să se dezvinovăţească sau chiar să-i acuze pe alţii. De exemplu: „L-am înjurat pe Dumnezeu pentru că m-a enervat copilul sau soţia; / Dacă te-ai enervat, trebuie să-ţi descarci nervii pe Dumnezeu?/. Am furat pentru că am văzut că şi alţii fură;/ Dacă alţii au călcat porunca lui Dumnezeu, te-au obligat s-o încalci şi tu? Şi exemplele pot continua.
Zicea cândva C. Noica: „Nu ştim să cerem iertare şi de aceea nu progresăm pe plan moral.”
Deci, recunoaşterea vinei, dezvoltarea sentimentului de sinceritate faţă de noi înşine are o mare însemnătate morală. Aceasta ne restaurează demnitatea şi ne eliberează sufletul de povara păcatului. De aceea îndeamnă înţeleptul: „când ai greşit, aleargă la duhovnic pentru spovedanie”.
Tot secretul este să nu ascunzi păcatele, să le scoţi la lumină, să le arzi la flacăra sincerităţii faţă de tine, să-ţi iei răspunderea faţă de propriile păcate şi să răscumperi răul săvârşit, prin suferinţă. Indurând suferinţa şi ruşinea pe care ai atras-o asupra ta păcătuind este dovada celei mai depline ispăşiri a păcatului; este baia cea mai eficientă de curăţire de păcate, pentru că durerea, răbdată cu credinţă, te face om bun, te ajută să devii tare şi stăpân pe tine însuţi.
Când omul se dezbracă de demnitatea de om, atunci nu mai are conştiinţa păcatului şi moare sufleteşte. Cel mai singur semn al morţii sufleteşti este nesimţirea faţă de păcat, când nu-l mai interesează mustrările conştiinţei. Când a ajuns omul să nu mai socotească nici un rău drept păcat, e semn că acel om s-a rupt de Dumnezeu şi este mort, chiar dacă trupeşte n-a murit. Această nesimţire faţă de păcat, îl caracterizează pe omul modern de azi.
El nu mai are conştiinţa păcatului şi a grozăviilor lui, fiindcă se consideră în afară de orice vinovăţie, de orice morală şi de aceea nu doreşte să se îndrepte. Această topire a sensibilităţii morale este mai rea decât păcatul însuşi.
Toate făpturile se supun şi ascultă de legile lui Dumnezeu. Intreg cosmosul se mişcă potrivit legilor fixate de Dumnezeu. Plantele cresc şi toate vieţuitoarele pământului se înmulţesc după rânduiala firii lor. Toate ascultă de Dumnezeu!
Singur omul este neascultător faţă de voia a tot bună a lui Dumnezeu şi nu o respectă. Dacă şi-ar vrea sincer binele, atunci şi el ar trebui să respecte poruncile morale ce Dumnezeu i le-a dat. Nerespectându-le, şi-a atras asupra sa consecinţe rele, necazuri şi suferinţe de tot felul.
Omul de azi îl insultă pe Dumnezeu. Am uitat că am fost răscumpăraţi, din osânda în care am căzut prin păcat, cu preţul Sângelui Fiului lui Dumnezeu. El ne-a eliberat, iar noi cu atâta nepăsare suntem nerecunoscători şi păcătuim neîncetat.
Ce-ar trebui să facă cu noi Dumnezeu? Să ne piardă. Insă El, pentru ştergerea vinovăţiei noastre faţă de El, ne-a lăsat în Biserică mijlocul cel mai uşor – Taina Spovedaniei. Doar căindu-ne şi spovedind păcatele, îi putem dovedi lui Dumnezeu că vrem sincer să ne îndreptăm şi să ne schimbăm viaţa în bine, respectând şi împlinind poruncile Lui. Dacă Dumnezeu ne-ar cere jertfe grele, ar trebui să le facem. Dar oricât de mult L-am supărat, El ne cere doar să ne spovedim, să ne recunoaştem vinovăţia, să zicem: „Doamne am greşit şi mă căiesc, iartă-mă”. Să vărsăm măcar o lacrimă, dar izvorâtă din cea mai sinceră părere de rău şi toate ni se iartă, toate ni se trec cu vederea.
Omule! Fii sincer cu tine! Dezleagă viaţa ta de anumite păcate grele! Recunoaşte-ţi vina prin spovedanie sinceră şi îndreaptă răul ce l-ai făcut. Dacă îţi legi viaţa de Dumnezeu, oricâte rele s-ar face asupra ta, nu au putere.
Inţelege că, Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat, inimă şi minte vicleană, ci doreşte să fii sincer şi curat, pentru a te bucura de izbăvirea şi binecuvântarea Lui. Om este acela care se cunoaşte pe sine. A te cunoaşte pe tine este lucrul cel mai greu dar şi cel mai folositor. Egoismul măreşte întotdeauna, în mod fals, vrednicia noastră în ochii proprii! Nu e nimic mai uşor decât să te înşeli pe tine însuţi şi, înfrumuseţându-te cu slava deaşartă, să te socoţi că eşti cineva, iar tu fiind nimic…