CS Municipal Târgovişte – VC Maritza Plovdiv (Bulgaria) 3-1 (25-20, 25-13,17-25, 25-22)

Date:

voleiEchipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte a obţinut prima victorie din 2015. Elevele lui Dragan Nesic s-au impus într-un meci amical susţinut la Sala Sporturilor din Tâgovişte în compania bulgăroaicelor de la Maritza Plovdiv. Cele două formaţii s-au mai întâlnit în două rânduri pe parcursul acestei săptămâni, însă fiecare dintre jocurile anterioare au avut ca scop repetarea unor scheme, iar scorul nu a fost ţinut de către oficialii celor două formaţii.
După cele douăc onfruntări şcoală, CS Municipal şi Maritza au jucat un meci după reguli, iar scorul a fost 3-1 în favoarea dâmboviţencelor. În jocul de sâmbătă a evoluat şi Marta Siwka, voleibalistă revenită la CSM Târgovişte în această iarnă. Siwka a mai evoluat pentru gruparea noastră şi însezonul precedent, iar transferul său s-a realizat pentru dublarea postului de libero al prim-divizioarei pregătite de Dragan Nesic.
În meciul de sâmbătă, tehnicianul sârb a utilizat următorul lot: Bianca Moldovan, Sara Klisura, Lola Arslanbekova, Gwen Rucker, Diana Calotă, Marina Cojocaru, Alexandra Trică, Marta Siwka.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!