Cuba nu este pregătită pentru libertatea socială şi economică

Dezgheţul considerat istoric pentru Statele Unite şi Cuba a determinat unele persoane, atât din mediul politic american, cât şi din gupul dizidenţilor cubanezi să afirme la unison că puterea cubaneză nu este încă pregătită pentru a face faţă noului tip de relaţii pe care preşedintele Obama le-a stabilit cu fostul duşman politic al ţării sale. Spre uimirea tuturor, totuşi dezgheţul a produs o serie de disensiuni chiar în interiorul grupului cubanez refugiat în Statele Unite decând Fidel Castro a pus mâna pe putere. Manuel Cuesta Morua, social-democrat, este de părere că scena politică s-a schimbat în mod pozitiv, favorizând comunicarea între cele două popoare şi stabilirea unor relaţii cu adevărat democratice ce va avea, în timp, ca efect o posibilă creştere a nivelului de trai al cubanezilor. în schimb, Berta Soler, preşedinta asociaţiei „Doamne în alb”, ce reuneşte pe toate soţiile prizonierilor politici din Cuba, este de părere că dezgheţul hotărât de preşedintele Obama nu va face altceva decât să favorizeze guvernul cubanez care va folosi resursele financiare şi materiale oferite de Statele Unite pentru a face şi mai puternic aparatul de represiune împotriva populaţiei cubaneze. După cum se ştie, în zilele de 21 şi 22 ianuarie a avut loc întâlnirea la nivel înalt, la Havana, între reprezentanţii politici şi economici ai Cubei şi Statele Unite. Cuesta Morua este totuşi de părere că stabilirea unui adevărat nivel de normalitate a relaţiilor dintre cele două ţări se va izbi în continuare de mentalitatea rigidă a dizidenţilor cubanezi ce consideră că Statele Unite nu trebuie să anuleze embargoul stabilit împotriva guvernului de la Havana fără să obţină anumite avantaje.
Dizidenţii, avizi de putere
în realitate, consideră Cuesta Morua, dizidenţa cubaneză stabilită în Florida nu doreşte altceva decât să se folosească încă odată de guvernul Statelor Unite pentru a pune mâna pe puterea politică, în Cuba. Morua a mai precizat că în realitate, există riscul ca guvernul de la Havana pur şi simplu să se sufoce din cauza prea multului oxigen pe care guvernul de la Washington este dispus să i-l dea. Opoziţia cubaneză din Havana, de orientare social-democrată, a constatat cu amărăciune că guvernul condus de Raul Castro, fratele lui Fidel Castro, nu este totuşi pregătit cel puţin ca mentalitate, pentru schimbările ce încep să apară la orizontul economic cubanez. Opoziţia este de părere că guvernul condus de Raul Castro nu este capabil să renunţe la sistemul economic comunist care mai este încă în vigoare în Cuba. Cel mai important reprezentant al opoziţie social-democrate din Cuba, Cuesta Morua a remarcat pe drept cuvânt că anularea embargoului american poate fi într-o anumită măsură un eşec deoarece generaţii la rând de cubanezi au fost educaţi că sistemul economic şi politic comuniste este cel mai bun, iar Statele Unite reprezeintă manifestarea răului intenţionat în relaţii cu statul cubanez. Morua constată, într-o oarecare măsură cu amărăciune, că utopia comunistă a pătruns foarte adânc în mentalitatea cubanezilor din ultimele două generaţii şi datorită faptului că Statele Unite au aplicat un embargou prea dur care a produs o nemulţumire totală a unei părţi majoritare a populaţiei care nu a avut niciodată în minte activarea idealului de a fugi din propria lor ţară. Instituind embragoul, încă din timpul administraţie Kennedy, Statele Unite nu au făcut altceva decât, fără să-şi dea seama, să întărească şi mai mult sentimentele patriotice ale cubanezilor bazate pe ideea că sistemul economic comunist este varianta cea mai ideală pentru ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Desigur, trebuie să facem diferenţa între mentalitatea cubanezilor care au crezut în Statele Unite, constituind o puternică comunitate în Florida şi majoritatea cubanezilor rămasă în Cuba care au fost educaţi să vadă în Statele Unite unul din marii duşmani
Venezuela a preluat rolul Moscovei
Totuşi, chiar şi Barack Obama a comis o gafă. în celebrul său discurs prin care anunţa suspendarea embargoului, preşedintele Statelor Unite a recunoscut că acesta a fost un eşec politic, ceea ce i-a dat apă la moară guvernului castrist să strige victorie în plan politic şi militar. Sentimentul de victorie a fost cu atât mai puternic, cu cât administraţia nord americană i-a eliberat pe toţi spionii cubanezi pe care-i prinsese. Exisită totuşi o anumită situaţie oarecum mai specială în America de Sud pe care americanii trebuie într-un fel sau altul să o rezolve. După 1989, mai exact în 1990 când s-a prăbuşit definitiv Uniunea Sovietică, rolul se pare îl avea Moscova în sprijinirea şi ajutorarea Cubei a fost preluat de către cel mai puternic stat care există la ora actuală în America de Sud: Venezuela. Astfel, Caracas s-a substituit Moscovei oferind sprijin financiar şi material guvernului de la Havana. în această nouă situaţie, dacă guvernului cubanez nu-i convine ceva referitor la cel nord american, ştiind că va fi în continuare sprijinit de Venezuela, poate foarte uşor să mârâie fără frică către guvernul de la Washington. Este de asemenea adevărat că imediat după discursul lui Obama, fluxul de persoane dintre insula cubaneză şi localitatea Miami din Statele Unite a crescut brusc, creându-se astfel un adevărat bulevard acvatic pe care circulă în cele două sensuri ambarcaţiuni particulare de diferite tonaje. Morua, fiind specializat în istorie, a constatat pe bună dreptate că anularea embargoului nu înseamnă creşterea nivelului de trai al cubanezilor, realizabil peste noapte şi nu înseamnă nici creşterea gradului de stimă reciprocă dintre cele două popoare. Morua punctează foarte bine atunci când spune că ambele guverne trebuie să ajungă la un consens, mai exact la un program politic extern acceptat de amble părţi care să ducă treptat la crearea unui climat de coexistenţă paşnică şi democratică între Cuba şi Statele Unite. Morua a precizat, de asemenea, că efectele castrismului asupra mentalităţii cubanezilor şi asupra economiei insulei nu pot să dispară brusc, fiind vorba şi de faptul că generaţiile nu sunt izolate ci coexistă, indiferent că le face sau nu plăcere. Astfel, trebuie să se aibă nu numai răbdare, dar trebuie să se dea dovadă şi de multă diplomaţie pe plan intern pentru anihilarea lentă a mentalităţii de tip comunist.
Opoziţia, în căutarea legitimităţii
Cuesta Morua atrage atenţia şi asupra opoziţie cubaneze care este, la ora actuală formată atât din cubanezi care au rămas în insulă cât şi din cei care au fugit în Statele Unite. Astfel, această nouă opoziţie formată din cele două elemente, cel intern şi cel al refugiaţilor, caută să i se recunoască legitimitatea care nu este deocamdată acceptată în totalitate de către poporul cubanez. Mai mult, s-a constatat că opoziţia încă nu reuşeşte să fie identificată de către poporul cubanez cu necesităţile pe care acesta le are şi le vrea realizate sub aspect social, economic şi financiar. întorcându-se în timp, Morua a făcut următoarea remarcă: Ernesto Cheguevara a avut dreptate când a spus că în realitate revoluţia cubaneză din anii ’60 nu a fost făcută de intelectuali, ci de către muncitorii şi ţăranii care nu au mai putut trăi în condiţiile de maximă corupţie ce sufoca economia cubaneză. în prezent, prezentul de după declaraţia lui Obama, în Cuba, după cum constată Morua s-a ajuns în situaţia paradoxală în care cel mai popular om politic în rândul oamenilor simplii cubanezi nu este niciunul din politicienii locali, ci Barack Omaba. Mai în glumă, mai în serios mulţi dintre oamenii simpli din Cuba au declarat în urma unor sondaje realizate în insulă că ar prefera ca preşedintele Cubei să fie Barack Obama. Cuesta Morua este foarte sever în ceea ce priveşte aprecierea sa referitoare la Cuba actuală. Din punctul său de vedere, intelectualitatea cubaneză în loc să se implice în rezolvarea adevăratelor probleme sociale şi economice, se limitează doar să-şi exprime neulţumirile faţă de regimul comunist ce supravieţuieşte încă, cu chiu cu vai, în Cuba. Morua critică intelectualitatea cubaneză spunând că dă dovadă de o totală lipă de conştientizare a realităţii cubaneze, ceea ce a adus, în realitate la o adevărată ruptură între majoritatea cubaneză şi elita intelectualităţii din insulă care are pretenţia să construiască o nouă structură politică fără să realizeze că este de fapt cam paralelă cu necesităţile populaţiei. Din 1971, de când guvernul comunist a desfiinţat revista „Pensamiento critico” care a apărut doar 4 ani, tăcerea intelectualităţii cubaneze a devenit aşa de profundă încât nu a mai existat nici cel mai mic semnal că aceasta este capabilă să se implice eficient în rezolvarea problemelor politice şi economice ale Cubei. Există totuşi speranţa că această intelectualitate cubaneză locală, după deschiderea dialogului cu intelectualitatea cubaneză din emigraţie, dacă va fi capabilă şi de acest lucru, s-ar putea până la urmă să găsească soluţii optime pentru a ajuta Cuba să traverseze cu bine această perioadă intermediară în dezvoltarea sa pe care a declanşat-o anularea embargoului decisă de Barack Obama.