Autorităţile locale din Răcari împreună cu sprijinul unei Asociaţii pentru Protecţia Animalelor de la nivel central vor să pună la punct pentru perioada următoare o strategia referitoare la gestionarea câinilor fără adăpost din oraş. Prin viitorul proiect, factorii de decizie locali din Răcari au gândit un alt plan de acţiune, prin care doresc să demonstreze că au sensibilitate pentru animale şi sunt totodată realişti atunci când vine vorba despre a proteja populaţia. Soluţia viitoare înseamnă a se renunţa la adăposturile pentru câini iar patrupedele să fie sterilizate şi eliberate în habitat. Primarul Marius Caraveţeanu consideră că această strategie este cea mai potrivită pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru a nu veni în contradicţie cu asociaţiile şi organizaţiile de apărare a drepturilor animalelor. Potrivit primarului, Adăpostul pentru câini de la Răcari a dovedit, încă de la înfiinţarea sa în 2009, că autorităţile locale nu sunt indiferente faţă de problema câinilor. De atunci şi până acum, Adăpostul a găzduit sute de patrupede. în prezent acolo sunt 60 de câini. Edilul nu a negat faptul că la Răcari încă mai sunt patrupede pe străzi şi asta datorită faptului că aceste animale sunt aduse chiar şi din capitală şi abandonate pe raza oraşului Răcari. Primarul Marius Caraveţeanu a mai ţinut să sublinieze faptul că urmăreşte să schimbe şi mentalitatea locuitorilor oraşului, care sau obişnuit să scoată la poartă căţeii pe care nu-i doresc în gospodărie. Edilul vrea să-i facă pe oameni să înţeleagă că sterilizarea câinilor din curte este o soluţie pentru limitarea înmulţirii necontrolate. înfiinţarea acestui adăpost de câini de la Răcari nu a fost un lucru simplu de realizat. După cum ştim orice investiţie înseamnă un efort financiar de la bugetul local, iar cheltuielile pentru acest adăpost şi pentru strângerea de câini de pe străzile oraşului Răcari se ridică la un milliard de lei vechi pe an dar problemele create de câinii vagabonzi pe raza oraşului au convins administraţia locală să adopte această soluţie.
Reguli clare pentru deţinătorii de câini
Potrivit reprezentanţilor ANSVSA, câinii cu stăpân vor putea circula pe teritoriul României, doar însoţiţi de proprietari şi de carnetul de sănătate, care atestă identificarea şi înregistrarea animalului în RECS. Ordinul care va intra în curând în vigoare prevede termene clare pentru microciparea şi înregistrarea animalelor: câinii nou născuţi cu proprietar – în termen de maxim 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora; câinii adulţi cu proprietar – până la data de 1 ianuarie 2015 şi în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora şi cel mai târziu înaintea vaccinării contra rabiei; câinii proveniţi din adăposturile publice – în momentul adopţiei, înainte de a părăsi adăpostul. „Proprietarii de câini au obligaţia de a notifica medicului veterinar de liberă practică, operator al RECS, în termen de 7 zile de la producerea lor, evenimentele referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moarte”, se arată în ordinul ANSVSA.
Sterilizarea este obligatorie din 1 ianuarie 2015
Reprezentanţii ANSVSA au precizat că sterilizarea câinilor cu stăpân va fi obligatorie până la 1 ianuarie 2015. Totuşi, nu vor fi sterilizaţi acei câini care au valoare chinologică, mai exact animalele cu pedigree, înscrise în asociaţia chinologică şi care au dreptul să participe la concursuri de frumuseţe pentru câini ceea ce automat le dă dreptul stăpânilor să dea la montă câinele, indiferent dacă este femelă sau mascul. Puii nou-născuţi vor avea la rândul lor pedigree şi vor avea valoare chi-nologică.
Reprezentanţii asociaţiilor de protecţie a animalelor consideră benefică atât microciparea cât şi sterilizarea deoarece astfel s-ar reduce numărul de câini aruncaţi în stradă. Sterilizarea costă aproximativ 250-400 lei, în funcţie de cabinetul veterinar iar un micro-cip costă în jur de 50 lei. Există totuşi asociaţii de protecţie a animalelor care ajută cu sterilizări la preţ redus pe acei stăpâni care nu îşi permit să suporte ei costurile acestor intervenţii. Se poate ajunge astfel la un preţ de 150 lei pentru o femelă, iar pentru populaţia de la sat sterilizarea poate fi gratuită.
O strategie nouă de gestionare a câinilor fără stăpân la Răcari
Date: