Durere fără margini în familia elevului ucis luni pe stradă în timp ce se ducea la şcoală. Rudele băiatului cer să se facă dreptate şi spun că nu le vine să creadă ce necaz s-a abătut asupra lor. Între timp, la liceul unde învăţa elevul, conducerea a sporit măsurile de siguranţă, solicitând suplimentarea patrulelor de poliţie din zona unităţii şcolare. Rudele elevului de 15 ani spun că vor să se facă dreptate. Aceştia spun că băiatul era foarte liniştit şi niciodată nu a avut vreo altercaţie cu cineva. Învăţa bine şi era mândru de titlul de mister pe care îl câştigase la Balul Bobocilor: „Era un exemplu de copil, nu mergea în discoteci şi mereu îmi spunea că vrea să meargă la Şcoala Militară… Dacă este din cauza fetei, Dumnezeu o blesteamă. Este şi ea chemată la poliţie”, a declarat bunica. „Era finul meu, nu vrem decât să se facă dreptate. Ştim că pleacă la şcoală şi aflăm că a murit”, a declarat Rada Tudorache, naşa băiatului. Între timp, poliţia a sporit patrulele din zona Liceului Economic. Directoarea liceului susţine că de foarte mulţi ani între liceu şi poliţie există o foarte bună colaborare, elevii participând de foarte multe ori la discuţii cu deţinuţi sau consumatori de droguri, în baza unor programe educaţionale, tocmai pentru a învăţa din greşelile altora. Agresorul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă. El a spus că l-ar fi atacat pe elev pentru a se apăra: „Nu mai am ce să declar, purtam cuţitul pentru autoapărare”, a afirmat autorul crimei. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat.